AcasaAcasa  CalendarCalendar  FAQFAQ  MembriMembri  GrupuriGrupuri  InregistrareInregistrare  ConectareConectare  

Distribuiți | 
 

 Din scrierile mele

In jos 
AutorMesaj
Io
Literator
Literator
avatar

Numarul mesajelor : 105
Varsta : 59
Localizare : Bucuresti
Data de inscriere : 11/10/2009

MesajSubiect: Din scrierile mele   Lun 21 Iun 2010 - 16:06

RAȚIUNA SĂNĂTOASĂ A MINȚII
ȘI DESPRE ROLUL INIȚIATULUI

- Din nou despre asta?
- Da, din nou, iarăși și iarăși, niciodată nefiind prea mult dacă ne raportăm la riscurile neconștientizării a ceea ce înseamnă să ai un aliat loial (singurul) la vreme de răscruce și grele încercări, anume rațiunea ca înțelepciune a minții.
- De ce?
- Pentru că o judecată sănătoasă a minții este singura salvare a omului care a trecut de bariera celor cunoscute nivelului global al umanității.
- Cum așa?
- Iaca așa, totul poate fi influențat cu "puterea minții", gândurile tale, visele somnului tău, ba chiar și procesele afective (emotive dar și cele crezute sentimentale).
- Dacă toate acestea pot fi influențate, ce mai rămâne?
- Când nu te mai poți baza pe nimic, rămâne coloana, verticalitatea supremă, funcția minții de a judeca logic, rațiunea ca și chintesență de reflectare în conștiință a acumulărilor moștenite și dobândite, dreapta socoteala a minții, cumpătul.
Atunci când nu mai ești sigur dacă gândurile, deducțiile, intuițiile și chiar trăirile tale sunt ale tale și nu induse, când percepi "chemări", necunoscute ca stare omului obișnuit, când visele-ți devin stranii și conțin mesaje, se cuvine să renunți la orice formă de apreciere cunoscută ție și să lași rațiunea să te îndrume.
Oricât de greu îți va fi, oricât de intensă fi-va "chemarea", trăirea, oricât de impresionantă descoperirea, mesajul, nu te lasa amagit, nimic nu e de luat în seamă, totul e înșelăciune chiar de s-ar repeta de mii de ori, nu te lăsa ademenit ci înțelege că a sosit momentul să fii mai vigilent ca niciodată, rțional în cel mai înțelept mod posibil.
Nimic cunoscut de oameni nu provine de altundeva decât tot de la oameni, numai că, ceea ce nu știu majoritatea oamenilor e faptul că există mai multe niveluri ale speciei noastre:
-Nivelul deductivilor:
Cei care se bazează pe latura psihico-intelectuală, oamenii naturii terestre clasice, ai cotidianului obișnuit, azi e posibil ca acest procent să fi scăzut chiar și la 99%.
Deductivii pot ajunge intuitivi.
-Nivelul intuitivilor:
Cei care au avut șansa (și-au creat șansa?) să se întâlnească cu un "dincolo" vizavi de acest aici trăit de deductivi în general.
Ei au parte de cunoaștere diferită atât din punct de vedere cunoștințe cât și din punct de vedere afectivitate dar mai ales au parte de transcendență.
Ceea ce pentru deductivi pare miracol, pentru intuitivi este naturalul.
Ei au deschiderea de a accepta că nimic nu e imposibil chiar dacă nu e neapărat și probabil, au parte de trăiri și cunoaștere așa cum deductivii nici nu bănuiesc că e posibil.
Intuitivii pot ajunge inițiați.
-Nivelul inițiaților:
Inițiații adevărați sunt cei care au dobândit până și puterea de a crea softuri, inițieri, ei pot lega și dezlega, de la realitatea psihică (inclusiv umană) până la cea fizică (nu numai umană).
Un inițiat poate induce gânduri, vise, inspirație, voci, emoții, sentimente, poate să-ți "citească" gândurile, impresiile, poate să-ți trăiască procesele afective sau să le trăiască împreună cu tine (telepatic desigur și tot desigur indiferent de voința și credința ta) etc.
Ba un inițiat cu caracter mai puțin moral poate să-ți provoace lucruri oribile, de exemplu îmbolnăvire, și tac.
Binențeles că inițiați pot vindeca, o pot face chiar și intuitivii.
O paralelă între deductivi, intuitivi, inițiați și cele din lume ar putea fi aceea că deductivii se aseamănă cu masa de manevră și pepiniera, intuitivii cu "trăpădușii" iar inițiați cu politicienii.
În spatele oricărui mare om al umanității (cel puțin a celor spirituali), s-a aflat un inițiat care l-a ghidat chiar influențat în spiritul propriei sale mentalități (manipulare?).
Inițiați pot lega și dezlega aproape orice în funcție de nivelul la care au ajuns.
Și ca să nu pun și eu limitare nelimitării voi accepta că mai presus de inițiați sunt eliberații (nu am cunoscut încă vreunul), adică oamenii care au ajuns la cele ale magiei nu ca un scop în sine ci ca o consecință a înălțării lor (din această categorie nu fac parte neapărat cei numiți "sfinți" ori "iluminați", aceștia pot să facă parte din categoria intuitivilor ori inițiaților de rând, aleși pentru a ajunge marionete ale marilor inițiați și sisteme inițiatice, în scopul atingerii intereselor personale și de grup pe care ei le consideră obiective demne de urmat pentru "gloată" locală sau globală.
Inițiați pot alege până și un deductiv din care să facă o eminență cenușie (în orice domeniu), sau chiar să facă un sfânt sau iluminat dacă interesele lor o dictează.
În zilele noastre inițiați și "trăpădușii" lor au lansat un nou terget, anume 2012, dar și o nouă modă, "buddhismul apusean" cu sarea și piperul său, legea atracției și oglindirii.
Dacă filozofia inițiaților este, din cele mai înalte decât puterea omului, atunci eu mă lepăd de cele" înalte" pentru simplul motiv că e o filozofie labilă, și dacă cele numite înalte produc o asemenea filozofie, atunci sunt labile și nu-mi trebuie.
Sper însă că dincolo de dizabilitățile noastre să fie ceva cu adevărat înalt, ceva care să nu mai ceară de la noi prostituția numită channeling (indiferent dacă e vorba de comunicare auzibilă direct în rețeaua neuronală responsabilă cu auzul sau prin inspirație, deci gânduri induse), ori acceptarea de arhetipuri imaginistice, trăiri și cunoaștere deductivă ori intuitivă formatoare de zombilici moderni.
Dacă este un înalt, atunci să fie înalt nu uman și nu îmi fac eu griji că acest înalt nu va găsi o cale de comunicare cu mine care să nu-mi pericliteze judecata sănătoasă a minții, rațiunea cea înțeleaptă.
Cea mai la modă inițiere este cea a iubirii (softurile pot diferi de la inițiat la inițiat și de la școală la școală dar în principiu este vorba despre legătura pe care inițiatul o face adresantului astfel încât acesta va trăi stări de iubire nemaiîntâlnite la sine până atunci, bucurii inimaginabile și chiar fericirea, exaltarea făcândul să creadă ca la cunoscut cu adevărat pe numitul dumnezeu (nu mai vorbesc de acțiunile celor ce ajung la așa ceva și sunt lăsați într-o formă puternică a unei astfel de legături).
Dacă din partea bieților intuitivi este de înțeles atitudinea, inițiați nu au nici o justificare pentru o asemenea manieră de abordare incalificabilă.
Azi în anul 2010 să manipulezi oamenii la fel ca acum două, trei sau mai multe mii de ani, e injust, imoral, lipsit de etică sau cum veți voii să o numiți.
Puterile Pionice (cum le mai spun eu) fac parte din funcțiile cu care e dotată orice ființă umană, la fel ca memoria, gândirea, afectivitatea ori altele, numai că marea masă a umanității a dezvoltat numai latura noastră deductivă, puțini pe cea intuitivă și mai puțini pe cea inițiatică.
Mi se pare o dovadă de lipsă de profesionalism să aplici omului de azi măsurile aplicate omului de acum mii de ani, să folosești softuri inițiatice vechi de milenii sau mai rău să concepi și azi softuri care au ca avataruri, îngerii, sfinții, demonii ori felurite entități.
Unii le-au modernizat de le-au făcut SF, au adus ca personaje călăuzitoare în inițiere nici mai mult nici mai puțin decât extratereștrii, ghizi spirituali, spiriduși și tot ce a mai inventat umanitatea în domeniu.
Heelooooo! Mai e cineva pe lume cu picioarele spiritualela locul lor și cu capul spiritual la locul său?
Eu caut cumva ca Don Quijote și oamenii îmi aplică cumva același tratament, dar și eu simt că nu sunt singur și că e posibil să fie ceva mai presus de deductiv, intuitiv și inițiatic.
- Tu zici că nu-ți faci griji că "înaltul" va găsi cumva o modalitate să comunice cu tine fără a-ți leza rațiunea dar eu mă întreb, nu cumva acest numit "înalt" se comunică pe sine indiferent de noi iar problema e ca noi să ajungem la nivelul de "a auzi"?
- Da, această variantă e mai plauzibilă, varianta mea era doar o formă de exprimare mai puțin reușită, "pierdut" fiind în "transa inspirativă"
- Care zici că ar fi rolul inițiatului?
- Rolul său este să se călăuzească pe sine și apoi pe deductivi și intuitivi pe calea fiecăruia spre propriul sine, spre singularitatea-i individualizată, astfel încât să nu le-o afecteze datorită propriei sale mentalități habotnice pe care nu a reușit să o controleze.
Nu zic, fiecare suntem robii propriului bigotism, dar inițiații deaia ar trebui să fie inițiați, pentru că au rupt lanțurile "pătimășeniei", din nefericire mulți (majoritatea) inițiaților sunt magicieni și nu mentori sau maeștri în profunzimea înțelesului acestor termeni.
Un inițiat, ca orice profesor de altfel, este desăvârșit (metaforic vorbind) atunci când la condus atât de bine pe discipol încât acesta îl depășește cu viteză superluminică pe propriai cale către cele mereu mai înalte.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://simplitatenaturala.blogspot.com/
Io
Literator
Literator
avatar

Numarul mesajelor : 105
Varsta : 59
Localizare : Bucuresti
Data de inscriere : 11/10/2009

MesajSubiect: Re: Din scrierile mele   Mier 23 Iun 2010 - 16:46

METODA ACCEPTĂRII

- De ce e așa important să-ți găsești calea (să te afli pe calea ta mereu)?
- Deoarece, calea, presupune să te regăsești în cele în care te afli la un moment dat. Când ceea ce faci te reprezintă cu adevărat dobândești credință.
- Nu mă lua cu credința că m-apucă duca.
- În principiu nu despre acest gen de credință vreau să-ți vorbesc, ci despre credința care naște încredințarea că poți face ceva, orice îți vei fi propus, care te duce la acceptarea largă, profundă, înaltă că e în puterea ta realizarea, dobândirea, crearea realității cum voiești tu "îndreptățitul".
Nivelul reușitei este direct proporțional cu nivelul acceptării, tot așa cum nereușita e direct proporțională cu îndoiala.
- Este cunoașterea folositoare?
- Pentru a visa vise mărețe fiecare are nevoie de un anumit gen de cunoaștere, e potrivit să ajungi la cunoașterea care îți înlesnește drumul spre o asemenea deschidere și care îți va întări acceptarea că poți și ai dreptul.
- Acceptarea e modelabilă, îmi pot crește nivelul acceptării, al încredințării, micșorând până la a elimina îndoiala?
- Binențeles.
- Cum?
- Construiește-ți propria lucrare pentru ați cultiva capacitatea potențială, pentru a o activa și dezvolta, pentru a o crește.
Presupunând că pornești de la un zero relativ, gândește-te la cum face un sportiv să ajungă la performanță, tu cum ai ajuns la reușitele la care te afli în profesia pe care o practici ori alte exemple de acest fel, dar mai ales e de folos să cultivi conștiinciozitatea, străduința față de lucrarea ta, mai presus însă de acestea e util să-ți trezești evlavia, adică să pui în lucrare afectivitate pentru a putea ajunge dedicat în întregime, a fi "pasionat" și a-ți respecta și iubi calea și lucrarea, astfel, treptat, treptat, devii încrezător în puterile tale, încredințat de reușite, îți crește nivelul acceptării, devine tot mai profund, iar dânsa, îndoiala, se risipește, așa ajungi să consideri că ți se cuvine de drept atingerea unui anume obiectiv, targetul e una cu reușita.
- Poți exemplifica concret?
- Da, chiar e o reușită de referință.
Era o vreme (ca de poveste parcă), când mă aflam ca fiind foarte credincios (religios, deosebi datorită filozofiei descoperită în Filocalii) și ca urmare încredințarea mea atingea valori superioare.
Sa făcut că într-o vreme m-am îmbolnavit și tușeam foarte tare și des, medicamentele nu aveau nici un efect, în una din acele zile trebuia să particip la o slujbă și tusea nu se mai oprea, atunci "m-am ridicat" în mine cu putere mare și în virtutea faptului că mă acceptam pe mine cel conștient, ca stăpân suprem al ființei ce eram (sunt), am zis: "Cum îți permiți tu rațiune străină să distrugi zidirea lui dumnezeu care sunt eu, îți poruncesc sa dispari acum, în aceasta clipă".
Cam aceasta a fost formularea, nu mai știu exact și nici nu consider relevant întru totul formularea, cât starea momentului, trăirea.
Din acel moment tusea a încetat definitiv și în locul "ghearei" pe care o simțeam în piept a apărut un alt fenomen, total diferit, despre care aveam convingerea că e un proces de vindecare, și cu timpul sa dovedit ca fiind întocmai așa.
Dupa câțiva ani, la un control de rutină am fost întrebat dacă știu că am fost răcit la plămâni.
Ceea ce vreau să spun este că atunci când ajungi la un nivel înalt de acceptare că este posibil, atunci cu adevărat, zici, și, instantaneu, se înfăptuiește, natura universală nu are cum să nu răspundă, e legea firii ei, aceasta e puterea cuvântului, a gândului provenit dintr-o convingere fermă, totală.
Încredințarea mea de atunci a fost maximă, mă simțeam propriul meu stăpân și mi-am cerut dreptul suprem, "sacru", la sănătate, eram eu lucrătorul și ea lucrarea, eu creatorul și ea creația, domnul propriei mele împărății am cerut supunere și întrucât "cuvântul" meu îndeplinea criteriile supremației, a fost ascultat, recunoscut și executat întocmai.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://simplitatenaturala.blogspot.com/
Io
Literator
Literator
avatar

Numarul mesajelor : 105
Varsta : 59
Localizare : Bucuresti
Data de inscriere : 11/10/2009

MesajSubiect: Re: Din scrierile mele   Joi 24 Iun 2010 - 7:29

Cuvântul 16
ÎNTRE MATRICEA GÂNDIRII ȘI MATRICEA INTUITIVĂ A MINȚII

- E foarte interesant că noi ne dăm seama de incapacitatea gândirii de a cuprinde nelimitarea dar nu ne punem întrebarea, cum oare are loc mereu și mereu, generație după generație, ba chiar moment după moment, fenomenul de lărgire a sferei ei de mărginire cuprinzând tot mai mult din nemărginire și oare cum pot eu să nu mai aștept sute sau mii de ani (nu de alta dar poate mor între timp) descoperirile științifice ori de altă natură care să îmi dea răspunsurile satisfăcătoare ca să accept că este "un dincolo" atotpotențial.
- Ai început să faci, în sfârșit, observații demne de a fi sesizate.
Voi spuneți: dacă parcurg întotdeauna jumătate din distanța care mă desparte de domiciliul meu nu voi ajunge niciodată acasa, (logic nu?) și totuși se face cumva că mereu și mereu ajung acasă.
Ceea ce nu poate oferi gândirea deductivă poate oferi inspirația intuitivă, starea de contemplație inspirativă.
Permanent, de când e omul așa cum îl cam știm noi, deducția singură nu iar fi permis, never, să ajungă acasă, ba nici să aibă pe "acasă", dacă nu era precedată de "cuantica intuiție" și de înlănțuirea intuitivă pe care o numesc "cuantica inspirație" și se manifestă în starea de contemplație.
Produsl matricei gândirii, deducția, credeți voi că se hrănește cu nectarine, struțo-cămile? Ei bine da, chiar se hrănește cu ceva ce pentru voi pare un "mutant", se hrănește cu produsul matricei intuitive (contemplative).
Dacă matricea contemplativă nu ar funcționa ca să scoată pe bandă intuiții (pe care majoritatea oamenilor nu le conștientizează la acel nivel dar le percepe când ajung deja deducții), deducțiile ar râmâne aceleași, s-ar stafidi până la mumificare devenind faraonice, iar noi am deveni roboți industriali la un nivel tembel și tâmpit.
Deaia ajungem mereu acasă deși gândirea logică ne spune că e imposibil, deaia infinitul dintr-un cm e infinit deși gândirea zice că e limitat (ca orice limitare, numitul cm este o singularitate, o monadă specializată să fie cm, o celulă stem universală individualizată de codul său), deoarece orice existențialitate e portal către infinit, drum al epocilor, paradigmă călăuzitoare spre nelimitare.
Gândirea e limitativă, practica și rațiunea înțeleaptă ne spune mereu asta, e necesar numai să ne oprim un moment de realitate, un moment de prezent, din goana nebună a minții rătăcită în gândire giratorie, să inspirăm profund și poate se face declicul și apare întrebarea: "încotro frate încotro?".
Eu îmi dau seama că mă amăgesc singur și nu îmi declanșez resetarea astfel încât sistemele să se recalibreze și să-i permită judecății minții o limpezire înoitoare, o reașezare pe baze mai reale, mai înalte?
Adică îmi dau seama că parametrii funcționali nu sunt cei optimi deoarece gândirea e limitativă clar, și continui să fac nimic?
- Și ce să fac?
- Ce? Pune-ți frate întrebări, "înebunește" întrebând, căutând, dar întru deschiderea minții nu întru habotnicia ei, iar ea, cunoașterea cea atotdarnică îți va oferi și ție paradigme mai largi, presupuse nelimitări însă tot mai înalte, astfel îți mărești sfera, devii mai puțin limitat.
- Schimb un punct de vedere, o paradigmă cu alta?
- Da, însă una e să stai în găoacea ta, paradigmă de melc, o viață întreagă și altceva să o schimbi mereu (după ce ai explorato pe aceea suficient) iar astfel să ai parte de găoace paradigmatice tot mai înalte și să îți lărgești sfera în nelimitare, să simți gustul zborului cunoașterii și nu numai.
- Crezi tu că e suficient de inteligibil ce ai scris?
- Mă străduiesc, dacă nu, iată, mă repet, întrucâtva.
Ceea ce vreau să spun este că înainte de senzații și percepții, înainte de deducții au loc fenomene mai subtile (energia electrică o percepi când te zgâlțâie asta nu înseamnă că zgâlțâiala definește fenomenul electricitate, așa și cu mintea cea extraordinar de complexă).
Prin antrenarea minții (și nu numai), începi să constați că poți gusta, sesiza, cevaul numit intuiții, și nu mă refer la acele intuiții care să-ți permită accesul la lozul cel mare (nu că e imposibil dar trebuie să atingi nivelul), ci la cele care să-ți permită o cunoaștere care nu ar fi ajuns pe masa ta dacă rămâneai un deductiv.
Practic scurcicuitezi spațio-temporalitatea, te iluminezi înainte ca "întreaga umanitate" să ajungă la a cunoaște acele înțelesuri, iar atunci când ei vor fi ajuns la ele și le vor numi descoperiri științifice, ba chiar vor deveni banalități cotidiene, tu vei avea parte de noi iluminări ce la rându-le vor fi și ele descoperite de alte generații care vor ajunge să le considere banalități cotidiene (de fapt e ceva care se desfășoară permanent în mintea oricui numai ca nu conștientizăm asta și nu o cultivăm intenționat).
- De ce e așa important să-ți pui întrebări?
- Tocmai ți-am zis ceva mai devreme, ca să nu te clocești în propriați găoace, ca să ajungi la un moment dat "să nu mai stai în rahat plângând" (aprope ca am citat din cineva) ci chiar să ai nivelul de cunoaștere și de putere necesar să ridici și pe alții din propria lor mizerie de care nu își dau seama, nu vor ori nu pot să se ridice.
Cu cât ne vom pune întrebări "mai deștepte", mari (atenție însă, puse chiar cu sinceritate și deschidere a minții, cu dorința curată de a înțelege și nu pornite din puii mândriei, orgoliul și vanitatea), vom ajunge mai puțin limitați, mai aproape de "punct ochit, punct lovit", de "zis și făcut".
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://simplitatenaturala.blogspot.com/
Io
Literator
Literator
avatar

Numarul mesajelor : 105
Varsta : 59
Localizare : Bucuresti
Data de inscriere : 11/10/2009

MesajSubiect: Re: Din scrierile mele   Sam 26 Iun 2010 - 15:02

Starea 2 de cunoaștere, înțelegere, aprofundare, conștientizare și conștiință
ALT NIVEL
Cuvântul 2
DESPRE AUTOCONTROL ȘI DESPRE SCHIMBAREA PARADIGMEI CONȘTIINȚEI (considerând-mă într-o realitate existențială)

- De ce nu sunt capabil de autocontrol?
- Pentru un motiv banal (două), nu te-ai născut cu el nedegradat de înaintașii tăi dar mai ales, nu ai atins nivelul de cunoaștere, înțelegere, aprofundare, conștientizare și conștiință necesar.
- Da de ce?
- De ce, de ce, deaia, tot îți zic și nimic, gândește-te puțin, tu zici: "M-am enervat deoarece a zis, a făcut, s-a întâmplat, e el (ea) așa și pe dincolo etc. (deastea multe, multe).
Unu: problema (procesele elecrochimice care produc emoția, starea de enervare) e în tine sau în afara ta?
- În mine.
- Doi: recunoști că ești "curvă"?
- Nu, de ce?
- Deoarece accepți să "ți-o tragă" orice și oricine (accepți o comandă, o manipulare dinafară ori din amintiri, care pun în mișcare "vortexurile pătimașe emotive" proprii pe care le-ai moștenit și le-ai amplificat ori ți le-ai creat singur).
- E na, ce tot zici tu?
- Dacă totul are loc în tine, de ce frate te lași controlat de alții, de cele din jur și de trecut cânt vița decurge în prezent?
Cum de nu înțelegi odată că stimulul, declanșatorul enervării, permiți să nu fie sub controlul tău conștient, cum de ești așa tâmpit să te dai vândut colegului, vecinului, necunoscutului de pe stradă, ba chiar lucrurilor "neânsuflețite" (enervândute pe ele și pe lucrul tău), parcă ești o "excitatrice nimfomană" pe centură (pardon de exprimare dar mă exasperezi).
De ce permiți oricărui cuvânt, gând, amintire, stimul al "vântului bântuitor al SPU-urilor" ori ne-SPU-uri, (S.P.U.- sistem psihic uman) să îți excite creierul (hipotalamusul de exemplu) și să producă neurotransmitatorii, neuropeptide ori neurohormoni care pornesc într-o teribilă goană să înebunească celulele glandele și iar celulele, să le explodeze într-o trăire frenetică de enervare, ba chiar de furie și alte stări emotive negative (inclusiv pofte și plăceri nu tocmai favorabile deoarece mai devreme sau mai târzuiu vor aduce durerea (durere, boală, suferințe)?

Citește asta: " Hormonii si comportamentul
Glandele endocrine, a caror activitate este controlata permanent de sistemul nervos prin neurohormoni, actioneaza la rândul iar asupra creierului, adaptând comportamentul la necesitatile de autoconservare a individului si de protectie a speciei prin reproducere. Motivatiile comportamentale de baza, cum sînt foamea, setea, libidoul (motivatia sexuala) au o componenta înnascuta si una dobândita în cursul vietii. Hormonii actioneaza atât prenatal, la fetus, în organizarea motivatiilor comportamentale, cât si postnatal pentru activarea unor modele comportamentale preexistente. Un exemplu de efect de organizare a hormonilor este rolul prenatal al androgenilor în constituirea modelului de comportament sexual de tip masculin. Daca o fetita normala din punct de vedere genetic si al prezentei ovarului este supusa actiunii hormonilor masculini administrati mamei ei în cursul graviditatii, va avea un comportament postnatal diferit de alte fetite: o cheltuiala energetica mai mare în sport, preferinta pentru jocurile baietilor, interes scazut pentru papusi si îngrijirea sugarilor. In plus, desi constiinta sexului feminin apare ne-modificata rolul si orientarea sexuala (respectiv atractia erotica spre un sex sau altul) pot fi dimorfe. Astfel de cazuri pot sa apara în cursul bolii congenitale a glandelor suprarenale, numita sindrom adrenogenital. Si invers, chiar daca se naste un baiat, genetic si cu prezenta testiculelor, daca hormonii masculini nu au actionat asupra fatului, deoarece nu exista receptori, se va dezvolta o fata atât somatic, cât si comportamental cu constiinta sexului feminin, rol si orientare sexuala feminina. Boala se numeste testicul feminizant, cazurile au constituit ocazional obiect de disputa când au fost descoperite la sportivele de performanta.
Tot în rolul de organizare a hormonilor intra actiunea lor în dezvoltarea globala a creierului. Spre exemplu, hormonii tiroidieni au rol esential în mielinizare, în absenta lor aparând cretinismul.
Rolul de activare al hormonilor este evident pentru modificarile de comportament observate la pubertate, respectiv cresterea agresivitatii, labilitatea afectiva, interesul pentru functia sexuala. Un nivel prag de testosteron este absolut necesar pentru ca un barbat sa poata îndeplini un act sexual si un nivel minim de estrogeni este necesar pentru o receptivitate feminina normala. La omul normal, cresterea concentratiei sangvine a hormonilor sexuali peste acest prag minimal necesar nu determina nici o activare comportamentala suplimentara. La oamenii cu deficit testicular; de exemplu cu tumori hipotalamo-hipofizare, frecventa erectiilor este corelata cantitativ cu nivelul sangvin al testosteronului administrat ca tratament (exista o relatie "doza-raspuns"). La aceste cazuri cu deficit gonadic, un rol în comportamentul sexual îl arata si neurohormonii hipotalamici numiti gonadoliberine, care pot fi administrati în prize nazale.
Hormonii intervin în activarea motivatiilor si în alte tipuri de comportament. Spre exemplu, angiotensina cerebrala este factor extracelular al setei si provoaca o ingestie suplimentara de apa, chiar la indivizi suprahidratati, daca este injectata în doze infinitezimale (milionimi de miligram) în lichidul cefalorahidian. Datele sînt furnizate deocamdata de experimente pe animale.
Neuropeptidele cerebrale, substante asemanatoare neurohormonilor, sunt produse de neuroni pentru a actiona pe alte celule nervoase din vecinatate si au efecte care au deschis perspective largi terapiei neuropsihice. Unele din ele, numite peptice opioide, deoarece actioneaza pe aceiasi receptori ca morfina, au efecte analgetice (duc la disparitia durerii). Astfel sînt endorfinele si enkefalinele. Altele par sa intervina în senzatia de foame si anume neuropeptidele cerebrale (care seamana ca structura cu hormonii gastrointes-tinali) cum este CCK (colecistokinina-pancreozimina). Altele, înrudite cu hormonii vasopresina si AGTH, intervin în procesul memorizarii.
Tot în cadrul rolului activator comportamental al hormonilor intra participarea lor la adaptarea organismului la o agresiune sau la modificari bruste ale mediului, numite de specialisti "stresuri". In absenta reactiei glandelor endocrine, adaptarea la stres nu ar fi posibila. Asa cum au aratat experimente celebre, atât reactia de "furie-lupta", cât si cea de "frica-fuga" în fata unui stres, necesita participarea sistemului catecolaminergic, a epinefrinei (adrenalinei) si norepmefrinei (noradrenalinei). Simultan se elibereaza ACTH si cortizol, acesti hormoni intervenind mai ales la stimuli noi, în situatii de incertitudine sau în situatii apreciate de organisme drept periculoase. Catecolaminele se secreta chiar daca stresul a devenit obisnuit, dar necesita pentru adaptare vigilenta si efort crescut. Sînt secretate de asemenea în stresuri cu componenta afectiva pozitiva. Alti hormoni, cum sînt somatotropul prolactina si vasopresina completeaza tabloul endocrin al adaptarii la stres.
In numeroase boli endocrine apar tulburari comportamentale (vezi boala Cushing, boala Graves-Basedow, intersexualitatile). In numeroase tulburari comportamentale medicii încearca si tratamente hormonale, sinteza neuropeptidelor cerebrale deschizând perspective noi psihiatriei. Si sa nu uitam, ca o concluzie, ca hormonii sînt produse biologice de mare eficacitate si orice administrare a lor pentru tratamentul diverselor boli organice ^cum ar fi corticoterapia în reumatologie si astmul bronsic) trebuie facuta sub supraveghere medicala stricta, deoarece induc efecte endocrine si comportamentale de importanta majora pentru adaptarea organismului." E de aici:
http://www.medicina-familiei.ro/glandele-endocrine/133-hormonii-si-comportamentul.html
Ce ești tu, un drogat care intră în sevraj dacă nu atrage mereu excitanții de narcotice?
Vezi și asta, deși depășește cadrul acestui cuvânt și atinge sfera, nirvana versus hipnoză:
http://video.google.com/videoplay?docid=3373302907760473803#
Tu zici, nu depinde de mine, nu am ce face, ei sunt vinovați nu eu.
Io îți spun că e greșit, continund așa te-ai legat și o faci în continuare, fedeleș te legi singur mai ceva ca o vrăjitoare adevărată, bravo, n-am ce zice, "dăi bataii" (adică, ține-o în viteza a treia-a, pe moldovenește, era un banc).
Nu-mi vine a crede, cât de retardat poți să fii ca să ca să te oferi să-și facă toți mendrele cu tine, să se ușureze pe tine?
De ce frate te vrei labil psihic când tu ai dotarea unui zeu?
- Zici?
- Dar nu e evident? Cunoaște, înțelege, aprofundează și conștientizează odată: ești propriul tău stăpân, lasă sclipirea conștiinței să se nască în crepusculul, în creuzetul formator de realitate, în matricea minții, ca o rază a sinelui superior ce ești, lasăte odată natural și pur nu mizerabil, fals și pătimaș, ești ființa supremă nu o mocirlă abisală.
Ai înțeles ce ți-am zis?
- Da.
- Conștientizează, buchisește-o ceas de ceas, zi de zi și vei dobândi autocontrol, mai ales dacă reușești să-ți autocâștigi evlavia față de această lucrare, dacă ea îți va intra la evlavie (la sentiment, dacă dobândești atașare afectivă) treaba e ca și făcută, începi "să arzi", activezi legătura, puterea naturală latentă sau altfel zis te dezlegi de patimă și țâșnește conștiința producând conștientizări tot mai înalte deoarece materialul oferit de SPU devine de calitate.
Mă întreb dacă nu a sosit momentul pentru o schimbare de paradigmă în privința definirii conștiinței?
Ia să văd. Așadar ziceam că există format un câmp de conștiință (datorită tuturor factorilor care pot influența, care participă la asta) din care tot ea, conștiința cristalizează următoarele momente de realitate.
Acuma zic, realitatea mea, conștientul și inconștientul formează un câmp psihic, totul se întâlnește aici, formeazâ supa câmpului, prin care trec și ies pe bandă, se cristalizează noi momente de realitate, de conștiință, ce continuă firul vieți mele la toate nivelurile, atât conștiente cât și preconștiente ori inconștiente, deci nu le pot numi conștientizări deoarece de majoritatea din ele nu sunt conștient niciodată (nu eu cel conștient mă îngrijesc de funcționarea permanentă a organelor și sistemelor mele de exemplu, tot așa, habar nu am de partiționarea "hardului de memorie", în privința repartizării și stocării informațiilor).
Să le zic conștientizări inconștiente (în parte)? Nu sună bine.
Da, n-am încotro și la acest nivel schimb paradigma veche a conștiinței cu noua paradigmă.
Așadar toată realitatea mea actuală care poate contribui la crearea de noi momente de realitate, se află în psihicul meu, în câmpul psihic (ceea ce numeam până acum câmpul de conștiință) indiferent pe ce cale a ajuns în el.
Aici "bolborosește" materia primă cu care lucrează potența conștiință, această materie compusă din aspecte ale conștientului și inconștientului de toate felurile posibile, iclusiv emotiv-sentimentale și ceea ce e definit ca temperament și aș îndrăzni să zic protocaracterul, caracterul fiind de fapt latura conștientă, etico-morală, a cristalizărilor de conștiință, tot aici sunt și aspectele ce sunt transmise de natura mea anatomo-biologică, ca și prestația celor nedescoperite încă, cele ale duhului să le numesc așa.
Matricea de permisivitate a conștiinței în om, matricea minții, permite conștiinței să se emane, să producă realitate, existență, să se "încarneaze", să cristalizeze pe atât de natural, de înalt, de pur, pe cât e calitatea materiei câmpului psihic uman.
Conștiința colapsează într-o singură alegere din multitudinea de posibilități și asta permanent, alegere după alegere cu o frecvență aproape de neconștientizat, producând realitatea trăită de om.
Dacă are materie primă de calitate, conștiința se poate metamotfoza în relitate în existențializări înalte, dacă nu în cele pe care i le permite materialul clientului.
Problema ta, pui de om, e să dobândești controlul matricei minții, cea care dă permisivitate conștiinței în tine funcție de câmpul psihic, adică să te trezești ca minte supremă ce te afli, din toată această rătăcire mentală în care ai ajuns și să-ți iei în primire propria creație, conștiința, ea permanent e gata să ți se ofere pe sine care e nici mai mult nici mai puțin decât tu însuți mirifică minte, redobândește-ți oglindirea și vezi-te, tu cel ce te crezi omul logici actuale și atât.
- Dacă ea, conștiința, produce alegerea, codor-decodorul, duhul, despre care ai tot scris cu mult în urmă, ce mai face în noua paradigmă?
- Ai sesizat bine. El e traductorul, bucătarul, călăuză, cel bun la toate, e piarul și staful, e cel ce are acces la cele dinafara spațio-temporalității, e cenzor și sfătuitor de taină, e mamă și călău.
- Mă minunez și mă îngrozesc.
- Duhul, supervizează S.P.U. (Sistemul Psihic Uman) și tot câmpul său, el e cel ce nu lasă la voia întâmplării mersul acestuia, "e glasul celui ce strigă în pustie (într-un psihic golit de natural și pur), gătiți (pregătiți) cale domnului (adică calea minții care se trezește din falsitate, din rătăcire, din adormire, din hipnoza unei realități pitice, materialist dialectice și istorice).
Datorită lui conștiința nu se întrupează (existențializează) în manifestări "animalice", așa cum se face atunci când glasul lui nu se mai aude deloc în SPU, datorită rătăcirii acesteia se cheamă că omul e "fără conștiință", desigur la figurat, e o formă metaforică de a caracteriza un om "îndobitocit".
Conștiința este de fapt de neatins de mizeria ce colcăie în câmpul SPU, cel care dă în fond măsura omului dintre natural și fals e caracterul său, el e rezultanta colapsului conștiinței în alegere din câmpul SPU, această rezultantă este deci caracterul nu conștiința, e căt sa permis conștiinței să se arate, poate chiar deloc.
Învață să remarci stimulul declanșator al enervării (pornit dinăuntrul sau dinafara ta) înainte de a declanșa procesul electrochimic sau cel puțin înainte ca acesta să ajungă la niveluri incontrolabile și suprimă-l din fașă.
- Cum?
- Fă-ți lucrare din asta și, conștientizeazăle, focalizeazăle de cum apar, stimulul sau începutul simptomelor, (poți să și vorbești cu ele în gând, ceva gen: te-am prins, ori mai plastic ca: îți dăruiesc iubire, ori stilul dur, gen comandă: dispari, dacă ajută poți vizualiza, poți imagina un joc video, cum îți place numai fă odată ceva că m-am săturat de câte ori ți-am spus-o în fel și chip).
Astfel suprimând fabricarea de către conștiință a unor momente de realitate pătimașe (de fapt împiedicând conștiința să colapseze ca patimă din cauza unui câmp SPU denaturalizat, ajungi treptat să te confunzi tot mai mult cu conștiința naturală și chiar pură, devenind ceea ce ești de fapt, mintea ce se reflectă pur (și simplu) în conștiință prin canalul duh, toate cele trei componente revenind (îmbogățite cu rațiunea de a fi) în sinele unic într-o simplitate totală, contemplativă la modul absolut.
Revenind, de câte ori tu zici, nu pot, ei sunt de vină, dar mai ales de câte ori ești învins de patima enervării, te legi tot mai tare.
Un alt aspect e că și învinovățirea proprie e tot o sursă de alimentare a legăturii ce ți-o faci, deoarece te învinovățești și te ocărăști că nu lucrezi naturalul din tine, că te vezi pătimaș și nu faci nimic, că greșești, că ești neștiutor etc., dar nu ești convins profund de asta, o zici formal, deoarece dacă ai fi pătruns de conștiința superioară ce îți arată starea de pătimășenie, nu ai mai judeca pe alții și nici pe tine, i-ai ierta și te-ai ierta, astfel te-ai regăsi ca fiind dumnezeiesc și te-ai trezi, ai fi penetrat de o smerenie reală și înaltă care te-ar copleși cu iubire, numita smerenie a iubirii despre care am mai scris.
Iată, aceasta e cunoașterea dezlegării tale, înțelege ce am zis, aprofundează, conștientizează până ce conștiința va pătrunde liberă și va lumina câmpul SPU iar mintea își va regăsi măreția uitată.
- De ce ai scris în titlu, "considerându-mă într-o realitate existențială"?
- E, chestie aia cu solipsismul ar trebui integrat existențialității, dar asta când va fi nivelul potrivit.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://simplitatenaturala.blogspot.com/
Io
Literator
Literator
avatar

Numarul mesajelor : 105
Varsta : 59
Localizare : Bucuresti
Data de inscriere : 11/10/2009

MesajSubiect: Re: Din scrierile mele   Mar 29 Iun 2010 - 17:24

CERTITUDINE VERSUS PRESUPUNERE

certitudine, certitudini, s.f.. Încredere deplină, siguranță (așa scrie în DEX-ul pe care îl am).
Dacă eu fac ceva, orice, o fac datorită unui motiv, acea faptă a oricărui nivel al meu de om care sunt va avea o cauzalitate (că doar, nimic nu e întâmplător nu?).
Întrebarea care se întrezărește acum, este, avem certitudinea că fapta decriptată, interpretată de noi (de creier să zicem) e tocmai cum am sesizato și perceputo dar mai ales dacă motivația comiterii ei a fost cea pe care ne-o însușisem ca reală?
Ex. 1: Vecinul pleacă dimineața de acasă, Eu îl văd și-mi zic: negreșit că merge să cumpere ceva de la magazinul despre care i-am vorbit eu că s-a deschis ieri.
A doua zi mă întâlnesc cu soția vecinului care îmi povestește că ieri după ce a plecat de acasă
i-a fost așa de rău încât sa așezat pe o banca și a chemat soțul să o ducă la urgență.
Iată cel mai banal exemplu în care o certitudine a mea s-a dovedit de fapt o presupunere, punct de vedere eronat, o migă paradigmă personală și nimic mai mult.
Ce am făcut eu altceva decât să fabric analogii datorate memoriei asociative, am compus din datele sumare pe care le aveam o presupusă realitate, creierul sa pretat fără rezerve la asta.
Ex. 2: Vin acasă și spun familiei că sa demolat piața, după care urc la noi la mansardă.
În urma mea soția zice: E spuneți și voi, de unde o să mai cumpărăm legume?
Soacra: Se poate, chiar așa să ne lase oare fără piață?
Socrul: Nu se poate, (a sunat pe un vecin iar acesta îi zis că nu e adevărat). V-am spus eu, nu se putea să demoleze piața.
Eu am spus familiei că s-a demolat piața bazându-mă pe reprezentarea dată de creierul meu realității percepute de sesizorul optic, ochii mei, care văzuseră piața demolată, pentru mine era o realitate certă de care am luat la cunoștință în cel mai direct și nemijlocit mod cu putință (pentru normalitate cotidiană).
Soția și-a însușit această realitate crezând în spusele mele datorată încrederii ei în mine.
Soacra a acceptat spusele mele ca realitate numai pe jumătate.
Socrul nu a avut încredere în mine și deci nici în spusele mele ci mai degrabă în construcția gândită a creierului său și în vecin și spusele lui.
Așadar certitudinea noastră poate fi de fapt o presupunere, bazată pe încrederea eronată în ceva sau în cineva.
Ex. 3: Nepoțelul meu îmi povestește foarte sigur pe el că a văzut cum soarele a ieșit din mare.
Acest exemplu arată o dată în plus cum insuficiența datelor poate da naștere la presupuneri, în funcție de complexitatea personalității la care a ajuns, cel ce judecă situația.
Datorită "labilității psihice" (și prin psihic înțeleg tot ce înțelege psihologia), noi oamenii putem să naștem un ocean de presupuneri mai ales că mereu suntem într-o insuficiență informațională, pentru un motiv natural, ȘTIINȚA SAU CUNOAȘTEREA (CUM VĂ PLACE), NU SE TERMINĂ NICIODATĂ , mereu va mai fi ceva de aflat, de descoperit (observați capcana?, chiar și eu, TOCMAI AM FORMULAT O PARADIGMĂ, O LIMITARE, AM LEGIFERAT, NELIMITAREA, CA ADEVĂR ABSOLUT, constat iarăși că ADEVĂRUL NU E PENTRU GÂNDIRE, NU ÎNCAPE ÎN EA, tot așa cum nu putem înțelege infinitul de delimitări, de segmentări ce se pot face lungimii unui cm. căruia i se aplică zoomuri pentru noi segmentări, mereu și mereu, cum de poate fi un infinit finit într-un cm. ? am mai scris despre asta în urmă cu câteva "Cuvinte").
Ex. 4: Am cumpărat un aprinzător electric (electronic) pentru aragaz și nepoțelul văzând scânteia respectivă a crezutcă e un fulger.
Sora mea ia explicat că este un arc electric produs de o baterie spre deosebire de fulger care se produce prin ciocnirea norilor încărcați cu electricitate.
Pentru că văzusem un documentar la televiziune despre fulger, am intervenit în discuție cu completarea că fulgerul e ceva mai complex provenind din spațiul cosmic iar întâlnirea cu atmosfera terestră nu face decât o canalizare și o "materializare" vizibilă ochiului nostru a energiei respective.
În plus fulgere sunt de mai multe feluri decât vedem de pe suprafața Terrei având și un rol protector, ele curăță centura de protecție a planetei de radiațiile de orice fel.
Iată, au fost 3 niveluri de înțelegere a realității fulgerului, iar dacă ni se alăturau și alții cu diferite niveluri de acumulări informaționale și și de structuri psihice, diversitatea interpretărilor putea fi mai mare și asta la nivelul anului 2010, nu 210 nici 3010.
În concluzie, este o mare aventură considerarea unor cunoștințe indiferent cum și de unde provin, ca fiind certitudini.
Realitatea absolut certă pare a fi o mare ficțiune.
Omul pentru a se putea baza pe ceva, a avut nevoie de fabricarea de certitudini tot așa cum în zilele noastre se fabrică "hârtie bancară" fără acoperire (e o presupunere bazată pe încrederea în anumite informații și neâncrederea în cei ce conduc oamenii, țara și lumea).
Așa au fost inventate legile, normele, teoriile, codurile, dogmele, punctul de vedere majoritar și altele care statuează ca adevăr ceea ce are cea mai mare probabilitate de a avea loc (ignorând ceea ce încă nu se știe) dar și ceea ce promovează interesul personal și de grup.
După toată această expunere, dar mai ales a celor mai vechi, vine cineva pe bună dreptate "și-mi trage o tigaie-n cap", zicând "poftim realitate să-ți ajungă, și de nu, nu-i bai, mai am de dat".
La o săptămână de la eveniment, după operație sub anestezie totală, copci multe și tot tacâmul reușesc totuși să filozofez din nou asupra realității dar de această dată având "sabia lui Damocles (tigaia) deasupra capului".
Așadar materia nu există fiind de fapt energie iar energia e informație, atunci cum mama dracului de mi-a spart "asta" capul cu tigaia?
Voiam să zic iar și de solipsism dar tigaia deja pornise să mi-o tragă iar, așa că am renunțat.
Asta e cumva ca aia cu "poți să consumi fără teamă că nu are ce să-ți facă rău, sunt numai plante".
Poftim?
Ia bea "tălică" un ceai de cucută să vezi ce dai fuga la Rasputin, dar ceva mai repede ca el.
Informația care a legat energiile în așa fel încât au devenit ceea ce numim materie, le-a dat acestora caracteristici, atribute ce le-a făcut existențe vii și nevii.
Informația-energie care în miliarde de ani a ajuns minereu, materiale și tigaie a dobândit suficientă consistență fizică ca să spargă un cap pătrat care nu recunoaște acest plan de realitate,
dens-fizic, mai ales că el, capul respectiv nu e informațional, nici cel puțin energetic sau măcar fizic mai puțin dens, ceea ce poate iar fi permis să scape de tigaie.
Poate acum am expus mai potrivit pentru toată lumea, sau nu?
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://simplitatenaturala.blogspot.com/
Io
Literator
Literator
avatar

Numarul mesajelor : 105
Varsta : 59
Localizare : Bucuresti
Data de inscriere : 11/10/2009

MesajSubiect: Re: Din scrierile mele   Mier 30 Iun 2010 - 11:40

ALT NIVEL – INTUITIVUL

Iată de mai bine de 2 ani cred, bat apa-n piuă cu scriile mele provenite dintr-o inspirație grefată, transpusă pe cumulul mizer al statutului propriu, personal, de "homosapiens giratorius", care ma dus (m-am dus) la concluzia debilă că înțelegerea e nelimitată, că trăim într-un proces continuu, mereu mai profund de cunoaștere, că știința va avea mereu ceva de descoperit (așa și e).
Prin această abordare mi-am construit propria teorie, propria fantezie despre adevăr, propria paradigmă, dogmă, anume teoria nelimitării.
Îmi dau seama însă că așa cum o unitate de lungime (un cm ori un metru) pare nelimitat ca număr de segmentări pe care i le pot face (dacă mereu și mereu, voi mări prin intermediul unei lupe tot mai puternice, dacă îi voi tot da zoom, pot sâ îl împart la infinit) totuși acest infinit de lungime e finit, are un cm sau un metru nu mai mult.
Aceasta e o cutremurătoare dovadă a incapacității funcției gândire logică actuală de a cuprinde fenomenul de infinitate întro abordare științifică și nici chiar filozofică, nu e logic ca un infinit să fie mic și să încapă în altul mai mare, e aberant deoarece gândirea logică actuală e ea însăși un infinit mic într-unul mai mare.
Ba mai mult, tot ce colapsează în capacitatea de a judeca a minții, deducțiile, chiar și inspirația, interpretările de orice fel părute intuiții (dar de fapt intuiții colapsate deja, întrupate, într-o formă dată de judecată, de gândire) sunt numai supoziții, limitări, devin niște presupuse adevăruri ale nivelului, infinitul mic.
- Și care e mă rog nivelul următor, infinitul mai mare?
- Mărindu-ți viziunea asupra totului, singularitatea care ești poate face un salt cuantic (să îl numim așa mai futurist) și poate deveni portal, teren prielnic prin care (pe care) să pătrundă (să rodească) intuițiile (atenție, în sensul natural al termenului).
Dacă am coborât intuiția în interpretări personale ale diferitelor niveluri de percepție pe care le avem (mai mult sau mai puțin subtile cu adevărat) ea devine un înțeles al gândirii, sau chiar de e inspirație, tot își pierde noblețea și valoarea.
Nu avem voie să coborâm intuiția în deducție, riscăm să o denaturăm, să o interpretăm, ceea ce o face ghicitură.
Ceea ce se cuvine a face e să ne înățăm mintea deasupra judecăților (nu numai să nu judecăm pe alți sau pe noi, ci să nu judecăm deloc, să nu folosim capacitatea de a judeca a minții (nu mă refer nicicum la situațiile în care e indispensabil să o facem).
Înălțând mintea, înălțându-ne la capacitatea de a fi intuitivi, știm pur și simplu ce să facem, ce se "întâmplă", ce se gândește, care e rostul lucrurilor, e un fel de telepatie pe care o trăiești în relația cu tot și toate, cu lumea, cu tine, cu universul.
Nu judeci nimic, nu gândești, știi nemijlocit, pur și simplu constați că afli fără să faci ceva anume.
Nu știi în sensul de știință, nu cunoști în sensul de cunoaștere, de cunoștințe, ci știi din sursa primară, direct din faptul însuși, ca și când evenimentul ți sar destăinui singur, de la sine, primești desfășurătorul, accesul la prezentul cel atemporal.
Încerc un exemplu poate reușesc să mă fac înțeles.
Sunt în stație și aștept autobuzul. La un momentdat săturat de așteptat, mă ridic de pe bancă și mă aproprii de bordura străzii, privesc și văd autobuzul în apropiere venind.
Intuiție sau întâmplare, nu știu, faptul că fenomenul a avut loc de mai multe ori dar niciodata ca o coordonare conștientă, îmi dă de gândit (în mod categoric nu au fost factorii care să-mi fi atras atenția).
Sau atunci când a venit tramvaiul în zece secunde cum am zis, ori cand a plecat trenul în cateva secunde tot așa cum am spus, ori când sa oprit trenul la gândul meu de a se opri, sau siguranța reușitei din parcul de distracții, ori siguranța câștigului la lozurile pe care aveam să le cumpăr în acea zi de neuitat, multe altele mi-au demonstrat că există posibilitatea fenomenului intuitiv (nu mai detaliez, am făcuto în alt "Cuvânt").
Acestui fenomen și nivel iaș zice "nivel intuitiv natural".
- Bene, ma e cosa fare?
- Așa cum nu te pasionează politica și politicienii tot așa să nu te pasioneze gândirea și nici chiar judecata minții.
- Mama mia Santa Maria, foame scrie pe mine.
- Te îndemn să ai tot timpul mintea eliberată de gânduri de judecăți de inspirație chiar și astfel intuițiile vor putea să pătrundă în conștientul tău nedenaturate, în felurite forme.
Când vei dobândi suficient de mult asta, datorată faptului că ai dobânditi isihia, liniștea, tăcerea, tihna, într-un procent suficient, vei deveni tot mai intuitiv, chiar telepat și nu numai.
- Hombreee! Abureală, auzi? ABUREALĂ! De peste 15 ani știu despre asta și iată-mă și azi la același nivel de "neterminat".
- Bine ai zis, știi, acuma însă ai reușit să înțelegi mai bine, ai aprofundat, dar mai ales ai conștientizat în cunoștință de cauză nu numai datorită unor conștientizări involuntare.
- Bene e che ho fatto, că nu se vede nimic în numita realitate, rezultate, nexam.
- Nu se vede deoarece nu ai atins suficient ultima etapă, anume cea a unei conștiințe a intuitivului, adică să fii "iradiat" suficient, de către conștiință (nu în sensul de moralitate, de etică ci de funcție vie a inexistenței-existențe, a totului, a necunoscutului.
Deschidete și conștiința naturală-pură va accede în tine și vei fi intuitiv natural.
- ?
- Taci până vor tăcea toate gândurile tale, amintirile și imaginația, până va tăcea însuși tumultul fiziologic (nu e vorba de încetarea activității funcționale a organismului ori de o stare pentru totdeauna), taci și "ascultă" cu toată ființa, intuițiile (conștiința) se manifestă dar nu le (îi) permiți să o facă nealterate (ă) și în procente evidente, ai un bruiaj ființial prea mare.
- Dar promiți că îmi trimiți chiftrluțe cu praștia la 9?
- Iar faci bășcălie?
- Nu, nu, să nu fie, dar care om e suficient de nebun ca să ia cratița din cuptorul încins fără ași proteja mâinile?
- Nimeni, un astfel de nivel ține chiar de neatenție, de neștiință, de cretinism sau de cele înalte.
- Asta-ți zic și eu, toți se protejază de foc, dar mă îndeamnă pe mine la cretinism. Păi cum mama dracului să nu fiu vigilent când am fost ars așa rău de mi-au sfârâit creierii?
Cine nu înțelege, să mulțimească cui vrea el că nu a rămas "fără carne pe el", din cauza arsurilor rugului numit "control bestial al minții" pe care îl practică unii inițiați, habotnici fără frontiere, închistați în nebunia secretomaniei și intereselor personale și de grup (tagma, instituție).
Atenție însă, cel mai mare inchizitor, cel mai fanatic, de când e omul, a fost și este propria noastră mentalitate.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://simplitatenaturala.blogspot.com/
Io
Literator
Literator
avatar

Numarul mesajelor : 105
Varsta : 59
Localizare : Bucuresti
Data de inscriere : 11/10/2009

MesajSubiect: Re: Din scrierile mele   Vin 2 Iul 2010 - 10:45

Cuvântul 8
EU PSIHOPATUL, EU NEPRIHĂNITUL, EU PURUL ȘI IO,
SAU CUM POATE AJUNGE MARIONETA PROPRIUL SĂU STĂPÂN

- La acest moment ce constat?
- Constat că am un fel de a fi, de a mă manifesta, un comportament (conduită) atât la nivel psihic cât și fizic (faptic), în funcție de contextul realității pe care o trăiesc.
Nu reușesc să mă mențin în echilibru datorită gândurilor și emoțiilor care fac ravagii fără ca io să mai pot controla fenomenele, altfel zis, psihopatul (pătimașul) din mine preia controlul în dauna naturalului (neprihănitului) și purului (nepătimașului).
Odată cu manifestarea psihopatului apar odraslele sale, enervarea, agresivitatea, furia care izgonesc roadele neprihănitului, liniștea, calmul, bucuria.
Toate manifestările emotiv-negative ca și "iarmarocul de gânduri și imagini din cap" de care am tot vorbit, sunt ale psihopatului din mine, în schimb, pacea aducătoare de echilibru, de cumpătare, bucuria, compasiunea, fericirea, sunt manifestările naturale ale neprihănitului.
Mai constat că nici cel puțin nu sunt băgat în seamă, eurile preluând controlul fără acordul meu conștient, io practic ajungând un spectator fără opinie, un cetățean fără drept la vot, la trăirea propiei mele vieți.
- Dar cine sunt?
- E vremea să aflu că io sunt chiar io dar pot fi și eu psihopatul (pătimașul, viciosul, lipsit de control), și eu naturalul (neprihănitul, semicontrol) dar și eu purul (nepătimașul, autocontrol).
Exact ca în lumea ființelor animale, când un șef de haită nu e capabil de statutul sau de șef, controlul haitei e preluat de altul.
Io, manifestându-mă ca o paiață, atât neprihănitul din mine dar mai ales psihopatul preiau șefia când le vine lor, iar io nu am nici un cuvânt de spus, io sunt împăiatul, labilul, prostul târgului, obiect de mobilier, un stâlp bun de urinat pe el, io nu sunt stăpân pe mine.
Nemaidentificându-mă cu nici unul din cei trei, constat că jocul se desfășoară și fără mine ca participant semnificativ, practic rămânând pe banca rezervelor sau în tribună, meciul, jocul se joacă fără mine.
- Unde greșesc, apare firesc întrebarea, cum pot prelua controlul asupra propriei ființe, la ce nivel are loc decizia, care, unde e centrul de comandă?
- Principala greșală capitală, este neștiința, lipsa cunoașterii, adică nu am ajuns la cunoștințe care să mă lumineze asupra identității mele, a rătăcirii în care mă aflu, a modului de desfășurare a evenimentelor realității dar mai ales a metodelor de dobândire a autocontrolului, și nu numai asupra aspectelor cotidiene psihico-comportamentale ci total.
Cea de-a doua greșală capitală este uitarea, io uitând de mine, predau controlul fără un acord conștient (adică o conștentizare în cunoștință de cauză, voluntară, ca un act de voință proprie a mea, (io), și asta de obicei către psihopat.
La acest moment am oarece știință a fenomenelor, în privința uitării de mine, ca io, încă nu reușesc să o stopez.
În acele frânturi de clipă, de decizie matricială, nu mă identific cu mine "cel ce sunt", nu-mi aduc aminte, iar jocul asta așteaptă, greșala, psihopatul imediat preia controlul și mă târăște în enervare, în deprimare, supărări, plictiseală, ori "veselie" și multe, multe altele care hrănesc centrii emoționali negativi deja formați (dobândiți sau moșteniți), îl întăresc , îl îngrașă pe psihopat, îi dau putere.
Deși mai rar, e totuși de urmărit și preluarea controlului de către neprihănit (naturalul), deoarece prea mult strică, poate duce tot la abuz, în consecință la denaturalizare, falsitate, psihoză, chiar dacă vorbim de liniște, bucurie, fericire și din acestea.
Pentru a prelua controlul propriei ființe e necesar să cultiv identificarea cu mine "io cel ce sunt", io decizionalul, justițiarul, cel care hotărăște ce vrea să fie, io cel ce stau pe tronul judecății mele ca minte absolută și cumpănesc dacă și cât să dau controlul psihopatului, naturalului sau purului.
Aceasta e o lucrare de permanență pentru a ajunge să identific pe cei trei participanți la "prezidențialele" ființei mele, adică , eu cel pur, eu cel natural și eu cel fals (psihopatul).
Până ce nu mă voi identifica suficient cu io, cel care nu sunt nici falsul, nici naturalul, nici purul, nu pot prelua controlul conștient al ființei mele.
În privința decizionalului, a actului de decizie, acesta are loc la un nivel subtil, îl pot numi act declanșator (comandă), cum am mai scris cu altă ocazie, poate proveni de la un om, ființă, obiect, faptă, lucrare, din cugetare, amintire, imaginație etc., și se produce într-o fracțiune de secundă.
Targetul, obiectivul pe care io se cuvine să-l ating, cel în care se face" identificarea stăpânului la nivel cuantic", a marelui șef decizional, forumul suprem în ființă la acel moment, e conștientizarea clipei unice a momentului prezent.
Pe măsură ce ne identificăm însă cu "io", putem prelua controlul chiar și după ce s-au derulat o serie de momente de realitate în care controlul matricial al realității, al minții, fusese preluat de psihopat (el deține controlul 99% din viața noastră așa zis conștientă).
Ca să dobândim propria identitate pură (mai degrabă însă identitatea cu io cel ce se poate detașa de toți acești actori mai mult sau mai puțin umanizați), e de folos cultivarea conștientizării momentelor de prezent (prezența), vigilența clipei.
Dacă io trăiesc prezentul îmbrăcat în personalitatea psihopatului, realitatea creată va fi pe măsura personajului.
Datorită faptului că nu iau seama la prezent, uit cine sunt cu adevărat și în loc să mă identific cu eu cel pur sau cel puțin cu eu cel natural, mă identific cu eu cel fals, psihopatul, labilul, nevroticul, dependentul, fricosul, leneșul, depresivul, pofticiosul, sclavul plăcerilor și inevitabil beneficiar al rezultatelor, durerile, supărările, bolile.
În concluzie, după ce omul dobândește știința identității sale, a desfășurării evenimentelor în ființa sa și a metodelor de remediere, adică după autocunoaștere, se cade să le și lucreze pentru a obține rezultate concrete, autocontrolul, nelucrarea fiind a treia greșala capitală.
Dacă nu ajungem să lucrăm cu pasiune (dar fără patimă, fanatism, dependență care duce tot la psihoză), nu vom dobândi evlavia față de lucrarea noastră care e de fapt o evlavie față de ființa noastră, și ar fi de mirare să reușim mare lucru.
- E, he, păi dacă nici eu nu am făcut asta atunci nu știu cine a făcut-o, și?
- Ai făcut, dar nu ceea ce trebuia, dovada e nu ai reușit mare lucru.
- Nă exasperezi.
- Degeaba te străduiești dacă nu dobândești prezentul.
- Bla....
- Dacă în momentul decizional, tu, conștientul nu te afli în cunoștință de cauză că ești supremul ființei tale, dacă nu trăiești actul prezenței, dacă nu tu dai acordul momentelor de prezență-realitate, atunci o face psihopatul.
- Măi io, crede-mă, m-am săturat, acesta e un drum fără scop și fără rezultate.
- Nu e deloc așa dragă eule, nu, nu. Știi ce e foarte interesant la ființa umană?
- Țî.
- Acuma îmi dau suficient de bine seama și revizuiesc tot ce am scris la acest cuvânt, dacă nu a reieșit ce voi spune acum.
- Ce-ți mai umblă prin cap?
- Omul se poate detașa de sine, se poate dedubla, e ca într-un spectacol, joc, în care poți să joci orice rol, ba chiar și pe cel de spectator sau creator al spectacoluli, jocului.
Constat că pot juca rolul eului fals (psihopatul), al eului natural (neprihănitul), al eului pur (nepătimașul), dar mă pot și detașa de toate aceste roluri dobândind o stare de "out of play" gândind sau meditând la toate acestea și punându-mi întrebări.
Pot analiza și constata ce rol tocmai am jucat în clipele care tocmai au trecut (momentele de realitate care tocmai au trecut, timpul fiind o noțiune abstractă introdusă de om). Mă pot întreba pe mine; oare acum cine sunt?
De fapt totul e puțin altfel, sunt unul singur, numai haina psihică (să-i zicem așa), ori poate e mai potrivit, haina personalității mele, este alta, mă identific cu un fel de afi sau cu altul, schimb personajul dar individualitatea, singularitatea care sunt, e imuabilă, nu are caracteristici, "atribute", trăsături, caracter, personalitate, e liberă prin ceea ce e fără posibilitatea de a fi altfel, impertubabilă, infailibilă, e altceva decât orice ar putea trece vreodată unui om prin gând sau altă fel de procesarea umană și nu datorită complexității ci datorită simplității.
Noi suntem prea sofisticați, prea alambicați, ca să putem sesiza cine suntem, individualitatea "cea banală", cea mereu împreună cu noi, mereu de față, dar tot mereu nebăgată în seamă din cauza problemelor de oameni mari care ne bulversează permanent realitatea cotidiană.
Până nu o să cunoaștem, să înțelegem, să aprofundăm și să conștientizăm în cunoștință de cauză că suntem fiecare dintre noi un Nimeni al lui Nimic, nu vom atinge cu adevărat conștiința sinelui, adică nu ne vom putea identifica cu noi înșine, refuzândune astfel, singuri, identitatea supremă și totodată posibilitatea de a fi cel puțin naturali, permițând astfel manifestarea în noi a potențelor bucuriei, fericirii, liniștii, echilibrului, binelui.
Acesta sunt, io, cel care e nedefinibil, necaracterizabil, nelimitabil, dar care are posibilitatea de a interpreta rolul lui eu cel pur, eu cel natural ori eu cel fals.
Încântat de cunoștința cu mine însumi.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://simplitatenaturala.blogspot.com/
Io
Literator
Literator
avatar

Numarul mesajelor : 105
Varsta : 59
Localizare : Bucuresti
Data de inscriere : 11/10/2009

MesajSubiect: Re: Din scrierile mele   Mier 14 Iul 2010 - 11:22

Cuvântul 11
MOMENTUL POTRIVIT

Asta cu "momentu potrivit", a ajuns la fel de întortocheată, înodată, înmormântată, denaturată de oameni ca și cealalta, la fel de memorabilă, "nimic nu e întâmplător" (despre care am vorbit în alt cuvant, în alta stare de momente de realitate).
- Hai zi, lumineazama pâna mai e apa pe Dîmbovița, că în nădejdea ta se termină și asta.
- Mă minunez și io de mine cum oare de am reușit așa de bine în oameni ca sa mă trimit în rătăcire?
Parcă mi-am propus să mă pierd, așa de întortocheat și fals am evoluat ca ființă om.
Când io, în voi ca om (îmbrăcat fiind cu personalitatea psihopatului, patimașului, gânditorului logicii giratorii, a mentalității inchizitorii de orice fel, spun că nu e momentul potrivit, am ajuns să gândesc la ereditate, karma, destin, fatalitate, divinitate, ba culmea, le-am dat atribute, aură de infaibilitate și insurmontabilitate, le-am facut tabu.
Heelooooo! Io sunt divinitatea, sunt singularitatea-portal spre "tot", în orice element existențial, sunt micul infinit prin care una sunt cu marele infinit, sunt fractalul atotpotent în oricine și orice, sunt indefinibilul, celula stem cuantica, sunt micul prinț oameni mari, lasați-ma să fiu.
Mare e uimirea mea, de ce oare mă trimit io pe mine, om fiind, la dracu`n praznic, în fantasme, în credințe tabu și descoperiri decretate eterne, când io sunt în fiecare om întreg, total, necuprins, nemăsurabil, neinterpretabil, fără atribute, simplu și complex, necunoscut și așa de cunoscut, fauritorul tristei și falsei figuri a cunoașterii (mereu paradigmatică, limitată) ce se oferă oricui după nivelul său de înțelegere, adevărul viu și niciodată îndesabil în gândire, io sunt golul, nimicul și totodată sunt tu, voi, planeta, flora și fauna, atomi, celule, organe, frunze, planete, galaxii, cosmosul, materia, energia, informația, sunt inexex.
Prin tăcerea contemplativă a golului minții voi zbura în mine cel ce sunt, voi sta față către față și-mi voi fi deajuns mie.
Plecat am fost deacasă în lung pelerinaj, tu soră conștiință primeștemă în brațe să văd din nou în tine al meu chip diafan.
- Alo! Iar te duci la vale, ce faci?
- Scuze, m-a luat valul inspirativ, "una mică" și gata, repet această frază care îmi place în mod deosebit cum am formulato cândva, într-un om: "Dumnezeii sunteți toți și fii ai celui preaânalt, dar voi ca niște oameni muriți".
- Hai că iar ocolești pe la capătul lumii ca să zici ceva.
- Da, cun ziceam, momentul potrivit este atunci când toți factorii implicați din ființa om (de fapt toată ființa) fizic, psihic (inclusiv mental și afectiv) și orice alți factori neevidențiați științific încă, cristalizează starea propice, ating masa critică pentru a avea loc evenimentul respectiv, nasc contextul potrivit, cristalizează conjunctura, ajung să creeze momentul potrivit, crepusculul e gata de fecundare.
În om se produce toată alchimia "momentului potrivit", omul e "stargate" spre sine, dar io ca om așa de tare m-am pierdut pe mine (io), în mine (eu) încât acuma umblu ca un zombi și strig printre străini: "Tu ești mama mea?"
De fapt "io sunt mama mea" și de mine depinde ca orice moment de realitate care se cuantifică la nivel matricial mental, să fie "momentul potrivit" pentru "fotonii conștiinței", ce stau gata să ilumineze ființa.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://simplitatenaturala.blogspot.com/
Io
Literator
Literator
avatar

Numarul mesajelor : 105
Varsta : 59
Localizare : Bucuresti
Data de inscriere : 11/10/2009

MesajSubiect: Re: Din scrierile mele   Mier 21 Iul 2010 - 14:53

Cuvântul 19
VIAȚA NE TRĂIEȘTE PE NOI NU NOI PE EA, ATITUDINEA STĂRII DE MORAL NATURAL


Este posibil ca lumea vie și omul să dispară dar nu viața. Potența vieții nu are legătură cu existența omului la un momentdat, obligatoriu și neântrerupt.
Viața fiva gata mereu să se manifeste, funcție de oferta primită de la sine, ca mediu, areal de exprimare.
Un om care ajunge să trăiască în tandem cu viața, în spiritul natural al manifestării ei, e una cu viața, e natural pur, se confundă cu ea și cu ceea ce o potențează.
Starea de moral natural este starea firească a omului, orice abatere de la ea duce la denaturare, la imoralitate față de simplitatea naturală deci la degradarea calității naturale a vieții.
Vorbim de atitudinea de învingător, dar aceasta nu e decât o malformație specific umană pe lângă splendoarea atitudinii rezultate din starea unui moral natural.
Aflat în starea de moral natural ești invulnerabil, ai un psihic de granit, indiferent de evenimentele trăite nu cunoști și nu permiți odraslelor denaturării să pătrundă sau să se manifeste în tine (chiar dacă au deja cuib în mental afectivul tău, ești împătimit).
Labilitatea psihică de orice fel e urmarea degradării naturalului din SPU (într-un sens mai larg decât cel clasic psihologic).
"Du(j)manii" tăi sunt: tristețea, depresia, supărarea, enervarea, furia, ura, frustrarea, îngrijorarea, frica, invidia, lenea (în toate trei formele), slava deșartă (vanitate), orgoliul, depravarea, cupiditatea, bulimia (în sens de lăcomie mascată de scuza bolii ignorând pofta unei labilități ce ține de voință, de obișnuința ce a dus la dependență ca și în cazul tuturor celorlalte enumerate aici), lipsa milei, a compasiunii, judecarea, nesimțirea etc., etc., etc. (și nu neapărat așa cum sunt definite în te miri ce DEX, orice DEX purtând stigmatul micimii omului din cei care l-au conceput).
ATENȚIE! Asta cu dușmanii nu trebuie luată chiar la propriu, în sensul că nimic nu e mai puțin natural, decât să ajungi în conflict cu tine însuți (chiar și patimile fac parte din tine), pe motiv că vrei să-ți biruiești dușmanii.
O atitudine a stării de moral natural nu permite beneficiarului (toți suntem beneficiari în potență dar nu o lăsăm să ne transceadă) să se demoralizeze nicicum, orice ar trăi, și nici o altă abatere de la calitatea sa.
"Amintirile mă copleșesc"; aruncă amintirile la "ghenă" dacă e p-așa, chiar dacă ele provin de acum o zecime de secundă, un minut, o oră, o zi, un an.
Realitatea se trăiește în prezent, iar prezentul e Nirvana (folosesc acest termen din motiv de inspirație și atât, puteam să-i zic Eden, ori altfel), iar Nirvana se cheamă starea de moral natural pur.
Viteza derulării Nirvana și complexitatea simplități sale (a momentelor ce dau starea de real, a prezentului) este astfel încât gândind total concentrat pe gând, ai părăsito deja, ai ieși din ea, nu mai trăiești prezentul, Nirvana, ci un prezent la care nu participi conștient ci deși trăiești ești mort trăirii, ești în încrengătura amintirilor și a presupunerilor, te afli înafara realității, trăiești cumva în reluare frate, capire?
Omul, viața nu poate exista în afara prezentului, a prezenței necunoscute care o emană, dar din nefericire omul poate participa la prezență, o poate trăi inconstient, conștientul sau rătăcind în amintiri sau presupuneri despre trecut sau viitor, deoarece nu gandirea e a prezentei ci ceea ce premerge gandirii, anume intuitia, inspiratia, contemplatia.
Ca să trăiești cotidian starea de moral natural și pur, nu o realizezi dintr-o dată ci treptat (nimeni nu te oprește, fă-o dintr-o dată, descătușazăte acum), dar când ai gustato nu mai vrei pe alta de s-ar putea.
Oamenii o gustă zilnic dar nu-și dau seama de asta, nu sunt interesați și nu o conștientizează în cunoștință de cauză.
E o stare contemplativă i-aș zice, în care gândul, vorba, fapta ta, participarea la trăire are loc efectiv, se desfășoară, cu atenția minții focalizată în matricea prezenței, nu permiți abaterea nici la stânga, nici la dreapta, ci o ții fix centrată în matrice (nu poți dacă nu vine de la sine datorită lucrării ca mod de viață, adică conștientizării în cunoștință de cauză a mirificului care suntem noi cel unu).
Trăiești bucuria momentului prezent, de fapt tu nu-ți dai seama de fiecare moment de realitate, de fiecare moment prezent trăit de tine, ci de starea contemplativă a prezenței continue.
E ca și când bei apă de izvor (fie ea și de la robinet) și nu poți savura, conștientiza fiecare moleculă pe care o sorbi, dar poți trăi starea contemplativă naturală a actului în sine, "adăparea".
La fel când discuți cu cineva și sorbi nectarul discuției într-o stare de contemplare a înțelesurilor la nivelul primar, primordial, cuantic, acolo unde "nimicul" colapsează în înțelesuri, dar atenție, nu și starea care îi poate urma, anume cea de gândire a acelor înțelesuri, trăirea cea mai apropiată de prezență ar putea fi intuiția și inspirația înainte de a le da forme gând, gânduri.
Nu știu dacă m-am făcut înțeles, poate next, voi trăi și voi putea exprima mai potrivit.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://simplitatenaturala.blogspot.com/
Io
Literator
Literator
avatar

Numarul mesajelor : 105
Varsta : 59
Localizare : Bucuresti
Data de inscriere : 11/10/2009

MesajSubiect: Re: Din scrierile mele   Vin 20 Aug 2010 - 12:19

Starea 3 de cunoaștere, înțelegere și conștientizare
DESCHIDEREA CĂRȚILOR

Cuvântul 4
LEGEA DUHULUI

- Iata au trecut cateva săptămâni de când "cerurile ființiale" nu s-au mai deschis și inspirația nu a mai strabatut pâcla groasă în care se zbate mintea mea întocmai ca un pește fără legătură cu mediul său natural.
Azi s-a facut senin și, așa cum un pixel al unui display cu cristale lichide (LCD) (compus din trei subpixeli, unul roșu, altul verde și al treilea albastru, culori de baza), se metamorfozează in orice noanță coloristică din milioanele de posibilități, atunci când e penetrat de semnalul luminos, funcție de informația pe care acesta o conține, tot așa și mintea mea îmbracă acum, da formă, informației care o transcede de pe nivelul pe care mă aflu (daca aș fi mai performant, "iluminarea" ar fi mai înaltă).
Acum se reînoadă firul întrerupt al informației pe care o tot decodez de peste 2 ani din intuițiile inspirative și o codez în gânduri și apoi în cuvinte scrise (sincer nici nu pot să îmi dau seama cât o fac în cunoștință de cauză deoarece e practic o transă inspirativă, totul e aprope robotic, curge de la sine).
Când inspirația mă părăsește într-un procent mare, nici eu nu mai înțeleg nimic din cele scrise, acum însă "toți neuronii și rețelele ce nu se ocupă de funcționarea organismului, nu mai au altă preocupare, sunt diafani și permit întruparea seninătății naturale" și înțeleg, că toată această fixație a mea cu "golul minții" (ales deoarece fiecare om la experimentat, îl cunoaște, știe despre ce vorbesc), are ca scop, conștientizarea nivelului ființei om care se cere lucrat astfel încât, oricine să se redescopere pe sine, cel ce se afla undeva în profunzime, pe sine cel natural și puternic, pe sine propriul său stăpân, pe sine sănătosul, deșteptul, pe sine sublimul, candidul și simplul.
Când ne aflăm în golul minții conștiente, ne putem da seama de sinele care suntem atunci când nu gândim în mod conștient, nu suntem furați de gânduri, de amintiri, de imaginație, de afectivitate, de înfăptuiri cotidiene, descoperim un eu (io), dincolo de tot ce știm sau nu știm, un tacut, un "manifest" în mediului numit tăcere.
- Și de ce e așa de importantă asta?
- Deoarece e locul, momentul, intrarea, portalul înspre "lumea duhului".
Omul și umanitatea se confundă cu deductivul, gânditorul, "inteligentul", artistul, făptuitorul fizic și intelectual, și uită, vai nouă, de sinele natural intuitiv, de înduhovnicirea sa.
Natura primă umană "ne cheamă" la înduhovnicire, nu la "intelectualizare" (în sensul dat actualmente acestui termen), valoarea nu e dată de erudiție ci îndeosebi de simplificare spre a auzi tăcerea noastră ființială.
Atunci când omul ajunge să tacă suficient de "intens", când ascultă efectiv, este penetrat de cunoașterea naturală în duh, el ajunge contemplativ, permite cristalizarea cunoașterii care tinde spre cele originale din care toate sunt, nu spre cele către care îl poartă aroganța sa mai mult sau mai puțin intelectuală.
- Și totuși care e șpilul?
- E acela că, nu te poți renaturaliza și nu poți urma "calea îngerească" (metaforă) până ce nu faci cunoștință cu tine tăcutul, cu tine cel ce "așteaptă" liniștirea zbuciumatului ce te afli pentru ca el să se poată manifesta.
Tu cel ce ești duh (așa îmi place mie să-i spun, nu voi face din asta motiv de mărginire, de habotnicie), te afli ca un om ce nu are întâietate din cauza celor ce dau din coate, de ziși deștepți sau șmecherii pământului, și stai, aștepți până aceștia obosesc, se satură, dau peafară, se potolesc, deabia atunci omul duh se poate manifesta, dacă și numai dacă "omul fizico-psihic", pofticiosul, agitatul, devoratorul se liniștește.
- Bun, și?
- Și? Dar, "copil fiind, păduri cutreieram", adică, "în duh fiind, zburând eu evoluez".
- ?
- Frate! Când îți simți ființa în duh, când ești conștient de acest nivel, când te iei în primire și te confunzi cu duhul, ești divin, zici și se face, helooo! Ești dumnezeu.
- Hocus pocus?
- Ei bine da, cu cât te înduhovnicești cu atât magia ți-e mai la îndemână.
- Scopul e magia?
- O luăm de la capăt? Nu magia e scopul ci renaturalizarea, ori aceasta aduce automat și magia în viața noastră (atenție, nu e adevărată și reciproca), e natural, e firescul cel mai firesc, singurul de la natura firii firești, înțelege odată.
- În concluzie?
- Omul să conștientizeze starea de gol al minții, să exerseze asta până își dă seama de sinele care este el în această stare de tăcere, de liniște, de pace în fond e cel mai simplu și banal lucru cotidian pe care îl facem fiecare fără să ne dăm seama.
Treptat să caute să se confunde tot mai mult cu cel ce tace, decât cu cel ce gândește.
Pe măsură ce reușește asta, adică se identifică cu sine cel ce e duh, să lucreze adresarea către alții de pe acest nivel, către acelaș nivel al lor, să vorbească cu ei în duh, de la duh la duh.
Fie că te adresezi ție însuți, emotivului, emoției, gânditorului, gândului, fizicului, componentelor tale fizice, fie că te adresezi altora să o faci în duh și către duhul lor (al stărilor, al componentelor tale sau ale altora).
Totul e duh întrupat în forme, aceasta e definiția existențialităților de orice fel (inclusiv stări), iar mintea e născătoarea duhului și de aceea natura noastră interioară cere de la noi să intrăm cu mintea in inimă, in duh, pentru renaturalizare, pentru reântregire, înduhovnicire, îndumnezeire.
- E complicată asta cu duhul.
- Oarecum. Faza cu golul minții e cât se poate de simplă, la îndemâna oricui are bunăvoință.
Cea cu identificarea cu cel ce te afli în golul minții e mai subtilă, dar odata urcat pe cal o să îți dai seama la un momentdat că nu mergi pe jos ci călărești (oare de ce mi-o fi venit acest exemplu că eu nu am avut ocazia să călăresc niciodată!?)
Partea cea mai laborioasă este însă cultivarea ta ca om-duh.
Omul-duh e foarte sensibil, toată activitatea actuală a omului modern e împotriva omului-duh, așa că putem lesne să observăm ce schimbări majore ale structurilor noastre interioare, deja formatate, se cer făcute.
Cum va ajunge omul stăpân peste duhuri, cum, când tu nu ai un "cuvânt" ascultabil de duh, nu știi să "vorbești in duh", nu ești recunoscut de stăpân peste duhuri deoarece toată viața te-ai ocupat de materie nu de spiritul ei, de prostii din punct de vedere al duhurilor, de ceva neinteligibil pentru ele (a nu se confunda sensul pe care eu îl dau duhurilor cu cel dat de religie, chiar dacă e posibil să fie acelaș lucru).
Eu însumi, fiind mai glumeț din fire, am constatat că nu sunt luat în seamă de oameni, sau de multe ori e luată în serios o glumă a mea.
E, cu atât mai mult formele luate de pixelul universal, de celula stem universală, de monadă, de duhurile formelor de toate tipurile, de la bosoni la pietre, de la celule la oameni, astre, stări, fenomene etc., nu știu de glumă, de poante, amuzamente, de răstălmăciri, de șpiluri, de ghicitori, deducții, de citit printre rânduri, dialogul cu duhurile e un limbaj ce se invață ca o limbă străină sau mai degrabă ca o comunicare intre specii diferite, comunicare comportamentală, de conduită, de atitudine inclusiv mental afectivă și verbală.
Cei ce cunosc cele despre care eu scriu, creatori de realitate fiind, ca noi toți de altfel, au dispus de libertatea distructivă și au îmbrăcat un pixel de duh, în secretomanie, l-au tot cultivat până ce au fost devorați de propria lor creație, au ajuns sclavi ai formei duh numit sistem sau rotiță neputincioasă a lui.
Duhul sistem și cel rotiță, duhul mentalității a pus stăpănire pe duhul natural și firesc al omului și la făcut sclav.
Cel mai mare stăpân care nu lasă duhul natural al omului să se manifeste, e duhul gânditorului și făptuitorului materialist, adică exact ceea ce e omul și umnaitatea actuală.
Atenție mare, nu ateismul e forma duh a nimicirii naturaleții, ci bigotismul de orice fel, inclusiv religios, spiritual, științific, și cotidian de la cratiță și bormașină la calculator și 4 ori 4, de la rețeta culinară, telenovele, meciuri, spectacole și cleveteală, la medicină, politică, cultură, știință etc.
Nimeni nu vrea să ne învețe pe față să devenim naturali, să ajungem stăpâni ai propriei ființe, ai trăirilor, ai vieții noastre, nu, toată lumea învață mereu mai temeinic cum se poate ajunge sclav sau stăpân de sclvi.
Nimeni nu ne învață să ajungem oameni liberi, cum să ne eliberăm de noi înșine, deoarece asta duce imlicit la eliberarea de formele duh de orice fel inclusiv de formele duh numite sisteme, clase sociale, sărăcie, bogăție, prostie, inteligență, mic, mare, bun, rău și tot așa.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://simplitatenaturala.blogspot.com/
Io
Literator
Literator
avatar

Numarul mesajelor : 105
Varsta : 59
Localizare : Bucuresti
Data de inscriere : 11/10/2009

MesajSubiect: Re: Din scrierile mele   Sam 28 Aug 2010 - 16:22

CARTEA VIE A INEXEX
(CARTEA CARE NU SE TERMINA NICIODATA)
Partea a 2-a - metamorfoza

Etapa 4
RENATURALIZAREA MINȚII, ADEVĂRATA CALE SPRE MENIREA SA

Starea 1 de cunoaștere, înțelegere și conștientizare
DETOXIFIEREA MINȚII DE OCULTISM ȘI SECRETOMANIE,
ÎNVĂȚAREA EI SĂ SE EXPRIME LIMPEDE ȘI UNIVERSAL,
DAR MAI ALES REIDENTIFICAREA SA

Cuvântul 1
ÎNCEPUTUL DEMISTIFICĂRII MINȚII

Când mă aflu în golul minții conștiente, mă identific cu mine naturalul, nu mă aflu nici în afectiv, nici în cognitiv, nici în amintiri, nici în imagistic, nici în ocultism, nici în raționalism, sunt în mine fară a mă raporta la spațio-temporal, la trăiri, la amintiri, sunt în mine natural, nepătat de patimi, de dorințe și griji, de frică și frustrare, de orgoliu și vanitate, de ură și furie, de măști și carnaval, reaflându-mă după periplul ratăcirii în falsitate, mă regăsesc să zicem așa, curat și liber, neștiutor și pur, simplitatea naturală în persoană dar, mai ales, indefinibil, fără atribute.
Nu spun că asta înseamnă dobândirea nepătimirii, deși chiar este inclusiv aceasta, spun numai că în golul minții te afli liber și cu cât poți prelungi mai mult această stare cu atât ești mai mult un om liber de tine, zbuciumatul, de tine marele ganditor și făptuitor pătimaș, mândru de o moralitate banală și perimată.
Nu v-ați întrebat niciodată cum se face că atâția oameni celebrii în profesia lor sunt niște sclavi ai propriilor dorințe, pofte, vicii, griji, afecte, ganduri, amintiri, trăiri?
Nimeni nu ne eliberează de noi înșine decât noi înșine.
Până ce omul nu află că în afară de sinele care se percepe el zi de zi în mod conștient că este, adică gânditorul și făptuitorul celor cotidiene clasice pentru fiecare, în afară de corpul fizic exterior care se percepe, de fizicul interior al corpului său, cunoscut numai și mai ales, datorită semnalelor dureroase care ne fac să ne amintim de el, în afară de inconștient (și subconștient) pe care nu suntem capabili să le controlăm, mai e ceva, sinele statorniciei, sinele etalon, neschimbabilul, neinfluențabilul, neștiutorul (poate atotștiutor), inexprimabilul, nedefinibilul, tăcutul, simplitatea bazală, neimpregnabilul cu nimic din cele ale zbuciumatului gânditor și doritor.
Acest sine suntem fiecare dintre noi și așa cum nu conștientizăm decat partial organismul nostru exterior (de exemplu cine și-a conștientizat vreodată lobul urechii drepte, sau unghia degetului mic de la piciorul stâng ori gingia caninului din stanga sus, nu mai zic sa avem permanent conștiența lor, ale tuturor entităților care ne compun) cu atât mai puțin organismul nostru în interior (creierul, inima, ficatul, stomacul, plămânii, rinichii, sistemul nervos, osos, muscular, celulele ș.a.m.d.), tot așa nu conștientizăm nici sinele de bază deși zilnic trecem prin identificarea cu el dar nu ne oprim ca să ne dăm seama că în golul minții suntem noi înșine mai mult ca oricând.
În această etapă, scopul este dobândirea unei cât mai mari stăpâniri de sine dar asta numai după ce am cunoscut, înțeles și conștientizat în cunoștință de cauză, starea de gol a minții conștiente și mai ales după ce ne identificăm cu ea (facem cunoștință cu noi cei din golul minții), exersăm, lucrăm, această stare (de fapt cultivăm identificarea noastră cu acest tip de sine).
Nu e ușor deoarece totul pe lumea asta și cel ce mă constat a fi, susțin sinele fals, pătimașul din mine, pe cand identificarea cu sinele netulburat nu e susținută decât de hotărârea mea de a face asta.
Nu din autosuficiență va porni această hotărâre ci din necazuri și durere, acolo însă unde, nivelul e propice, ea poate porni și din cunoașterea cea eliberatoare, făra necesitatea durerilor.
Și iată, poate să vină cineva să spună că nu e așa (de exemplu, eul personalității care sunt la acest moment? Ar fi și cel mai îndreptățit deoarece îl pun față în față cu dispariția sa).
- Și la ce ți-ar folosi faptul că stai în golul minții? Nu îți folosește la nimic, deoarece orice ai face, golul minții va rămâne mereu un gol al minții conștiente.
- Da, sunt de acord cu tine în această etapă în care mă aflu (vom mai vedea), golul minții conștiente tocmai prin asta se diferențiază, că nu e umplut cu ceva, e un gol de tot ceea ce e cunoscut nouă, e o stare de conștiință și îl putem face o stare de conștiență în cunoștință de cauză.
Faptul că luăm cunoștință de acest gol, ne face să ne punem semne de întrebare referitor la identitatea noastră, ni se oferă alternativa unui alt eu decât cel al numitei personalități.
- Aha, și ce o să faci, stai ca o legumă și vegetezi, ce perspectivă e asta?
- Nu, nici vorbă, cauți, te străduiești să recunoști și să stai în golul minții ca să cunoști, să înțelegi și să conștientizezi că nu ești neapărat identic cu acest gânditor emoțional ci ești o ființă cu mult mai complexă.
După ce îți dai seama de golul minții, te străduiești să te identifici cu această stare, să îți dai seama că ești tu, te străduiești să te identifici cu oglindirea ei din conștiință, simplă și naturală, fără nici un fel de atașament, fără nici un gen de mișcare către ceva, fără vreo senzație sau percepție, gând sau afect, amintire ori imagine etc.
Pe măsură ce dobândești identificarea cu tine, simplitatea cea goală goluță pe care o cristalizează conștiința dintr-o sferă a câmpului său formată altfel decât prin contribuția gânditorului emotiv, a zbuciumatului care suntem fiecare, începi să aplici treptat corecții personalității tale, modificândo după asemănarea cu cele naturale.
- Și care ar fi cele naturale cu care eu ca personalitate nu mă aflu în armonie?
- Am tot scris, o să le cunoști pe măsură ce evoluezi.
- Așadar vrei să renunți la mine, să mă sacrifici, să mă trădezi?
- Nu, nici vorbă, vreau numai să fac din tine o personalitate simplă și naturală stăpână pe propria sa viață.
- Călău mi te făcuși.
- Nu călău ci modelatorul tău mă vreau, tu îmi ești mie călău, deoarece mă momești și mă duci prin dorințe, griji, pofte și plăceri la dureri, la necazuri și boli, la mortificare treptată.
- Atunci război să fie.
- Atunci deschiderea minții să fie întru trezire și dezmărginire, pentru a te accepta pe tine personalitate deoarece faci parte din mine, în a mă accepta așa cum sunt și mă tot descopăr, întru urmarea unei căi care tinde spre renaturalizarea ființei ce sunt.
- Auzi, tu ai impresia că te poți disocia de propria-ți personalitate?
- Cred că într-o oarecare măsură ai dreptate, nu pot gândi și nu mă pot comporta fără să le îmbrac în haina oferită de personalitatea care sunt la acel moment, dar pot gândi constructiv, evolutiv, în sensul natural nu în cel în care nefirescul a ajuns clasicul firesc, pot modela tot mereu personalitatea pe măsură ce ating niveluri superioare.
Tocmai de aceea mă duc în golul minții "ca să mai iau o gură de oxigen", să îmi pot trage suflul" să îmi dau seama de mine cel ce sunt altul decât personalitatea.
- Dar personalitatea include și acest aspect pe care îl numești golul minții, acest alt eu, deoarece, pentru că ești om ai această capacitate, dacă erai o plantă sau un animal probabil că nu o aveai.
- Dacă extindem definiția personalității așa de mult întradevăr nu ies din personalitate intrând în golul minții, ies din caracter aș spune (dar nici caracterul nu cred că e definitoriu referitor la cele din care ies și la cele în care rămân totuși, ca ființă care are nivel conștient, inconștient (inclusiv subconștient), care are moșteniri și dobândiri etc.
Mai e de cunoscut și înțeles, un lucru însă contează, sensul a ceea ce spun, nu cuvintele folosite.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://simplitatenaturala.blogspot.com/
Continut sponsorizat




MesajSubiect: Re: Din scrierile mele   

Sus In jos
 
Din scrierile mele
Sus 
Pagina 1 din 1

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
Book Pub :: Camera de Scris :: Proza-
Mergi direct la: