AcasaAcasa  CalendarCalendar  FAQFAQ  MembriMembri  GrupuriGrupuri  InregistrareInregistrare  ConectareConectare  

Distribuiți | 
 

 Coada

In jos 
AutorMesaj
dorin.lazar
El Inquisidor
El Inquisidor
avatar

Numarul mesajelor : 109
Varsta : 39
Localizare : Brașov
Data de inscriere : 04/08/2008

MesajSubiect: Coada   Mier 3 Sept 2008 - 17:04

Un text scris acum ceva vreme (data e scrisă pe-acolo). Non-fiction, dar fiction Smile

Cod:
  2 Ianuarie 2006, în jur de ora 4 seara. Nici un magazin deschis, doar o brutărie ascunsă între blocuri care acum se deschide. Vinde produsul strict necesar pe masa românului. Pîine, evident. În fața brutăriei stă un singur om cu o pungă în mînă, cu o căciulă rusească cu urechi, ponosită peste măsură; el însuși ponosit, gri precum această iarnă fără zăpadă - doar cu noroi, mult noroi care se întinde în intreg orașul pe post de pavaj oficial.
  "Cam cînd...?" întreb.
  "Juma de oră" îmi zice. "Sau poate pe la 5".
  Nu am de gînd să aștept atît. Mă duc acasă, și după vreo trei sferturi de oră mă întorc. Vreo 20 de persoane rătăcite nu au fost de acord cu atitudinea mea și și-au exersat dreptul de a
aștepta să se facă pîinea, privind prin pereții de sticlă spre lucrătoarele care, în opinia lor,
nu prea se speteau cu munca.
  Omul meu gri stă în fața geamului tăiat prin care vom fi serviți rînd pe rînd. Discută vesel cu toți cei din față - dar cumva cuvintele lui se opresc în aer la un metru de el. La mine ajunge o tăcere de mormînt. În tăcere mă așez și eu în noroiul de la capătul cozii - de fapt tăcerea este regula de bază. Nu vrei să vorbești cu cei de lîngă tine, ar fi rușinos să afle că stai la coadă la pîine în 2006. De cam jumătate de oră.
  Încet alți și alți oameni se pun în spatele tău. Devii insignifiant în coada care se formează.  Și de-aici... Nu am mai văzut o astfel de coadă de pe vremea lui Ceaușescu, îmi zic...
  De fapt, mă gîndesc eu, dacă există un simbol potrivit pentru comunism, acela nu este secera și  ciocanul. Nu pentru mine în orice caz. Simbolul potrivit este 'coada la pîine'. Un om fericit - primul care e în coadă, și o mare de oameni progresiv mai frustrați pe măsură ce coada avansează.
  Este ciudat că în mintea mea reprezint comunismul - sistemul ce dorea să facă toți oamenii egali, perfect egali - printr-o structură care este tocmai contrariul acestei idei. Coada, în sine, nu este dreaptă. Întotdeauna este un cîștigător, primul din coadă, întotdeauna este un mare pierzător (ultimul) și nimeni nu e egal cu nimeni. Nimeni, dar NIMENI, nu are la fel de mulți oameni înaintea sa. Nimeni nu e egal cu nimeni.
  Nu pot să nu îmi amintesc cozile de cînd eram copil. 20, 30 de persoane? Ca să am doar atît în față trebuia să vin de la 5 dimineața. Întotdeauna existau 20 de pensionari eternizați pe primele locuri în coada de la pîine. Se cunoșteau între ei. Uneori nici măcar nu erau prezenți - dar le vedeai plasele. Nici nu aveai curaj să te pui înaintea lor - te prindeau că nu ești de-ai lor și te admonestau extrem de violent.
  Dar nici un om normal nu se trezea de la ora 5 dimineața să cumpere pîine. Nu, nu, așa că pe la ora 7, 8 dimineața, (sau seara de pe la ora 4), cînd se aducea pîine, întreg cartierul se strîngea la coadă.
  Nu era un lucru ieșit din comun să vezi 300 de persoane în fața ta. 300 erau puțini. Uneori era și mai rău - și în acele cazuri îți luai cartela (da, doar jumătate de franzelă pe cap de locuitor) și mergeai la alt centru de pîine, unde știai că vei avea probleme pentru că nu era la centrul corect, și vînzătoarele de la pîine își trăiau momentul de glorie: cel în care îți demonstrau că, prin comparație, ești precum un gîndac ce poate fi strivit fără jenă de majesticul lor picior.
  Coada avea o viață a ei. Inițial extrem de răsfirată, oamenii nu vorbeau între ei - după care, anticipînd venirea mașinii de pîine coada se strîngea pe măsură ce din ce în ce mai mulți oameni veneau. Începeau certurile și țipetele - invariabil cineva se băga în față, invariabil cineva îi ținuse rîndul. Toată lumea protestează, coada se strînge și se îngroașă ocupînd întreg trotuarul pe cîteva zeci de metri. E noroi, dar nimeni nu mai bagă în seamă asta. Plouă și dacă ai avut nefericirea de a nu-ți lua umbrelă vei avea oricum parte de acoperirea unei umbrele apropiate. Spui un banc. Toată lumea crede că e un banc despre comuniști și îți face cu ochiul, doar vreo doi zîmbesc cu înțeles și te privesc prelung. Ești prea mic pentru ei - ce face un puștan de 7 ani, de unde a auzit el așa bancuri? Taci sî asculți oamenii mari vorbind. Există mereu oameni importanți în coadă, au mereu ceva de zis. Înaintezi. Nu pentru că a venit mașina de pîine, ci pentru ca se strînge lumea. În față pensionarii eterni în coadă rezistă. Îi știe deja vînzătoarea, nu are sens să te bagi în față. Vînzătoarea este regele acestei îngrămădeli. Discută aprins cu unul din pensionari despre o babă care a murit de curînd și despre înmormîntare.
  După o oră apare mașina de pîine. Niciodată la timp. Toată lumea întreabă, toată lumea așteaptă - mașina de pîine e un personaj mitic ce e prea important pentru a ajunge la timp, precum o damă de societate. Nimeni nu întreabă de ce - umblă zvonurile că astfel de întrebări îți garantează o vizită nu foarte plăcută.
  Și de fiecare dată, după ce că întîrzie, vine cu prea puțină pîine. Nu o să ajungă pentru toată coada - nici pentru jumătate - și cei mai nefericiți vor mai sta încă vreo 4 ore pînă cînd aceeași mașină de pîine se va întoarce cu pîine rece și rîncedă ce parcă e destinată crescătoriilor de porci. Tot o crescătorie e și cartierul acesta.
  Uneori ai noroc. Prinzi pîine. Alteori nu, și trebuie să faci atunci acel lucru pe care îl urăști atît de tare. Mergi din magazin în magazin, întreg orașul, ore întregi, pînă îți dai seama că mai bine așteptai mașina de la ora 8 seara. Aceeași de la ora 4. Și măcar aveai cu cine să schimbi o vorbă. Cu puțin noroc vreun moș mai puțin hapsîn își amintește că ai fost în fața lui.
  Niciodată nu îți pui alte întrebări. E normal să stai la coadă. E normal să stai la coadă ore întregi. Este un mod de viață...

  Mă trezesc din reverie - și mă uit prin geamul care acum s-a aburit de la căldura cuptoarelor. Văd siluetele lucrătoarelor din brutărie și mă întreb cît mai durează. Nu foarte mult. Îmi scot iPod-ul și ascult un pic de Faithless încercînd să număr minute. Încercînd să ghicesc cît mai durează. Aștept. să văd ce se întîmplă. De ce nu iese pîinea aia odată?
  În spatele meu noroiul e luat în picioare de din ce în ce mai multe persoane. Copii ce nu știu ce e aceea 'o coadă adevărată'. Dar care, cum citeam într-un interviu cu o domnișoară fotomodel ce semăna (pare-se) cu Angelina Jolie, ar dori să reinstaureze comunismul. Sau copii care sunt mai comuniști de felul lor, cum un altul îmi explica zilele trecute, încercînd, cred, să șocheze - pentru că toți șochează astăzi prin atitudinea lor, așa că de ce nu? Dacă se poate fără să gîndim... de ce nu?
  Coada se strînge, devine din ce în ce mai compactă... chiar în fața mea, unul mai deștept care știa trucul își 'lăsase rînd' cu vreo oră înainte. Acum însă îi trecuse rîndul, și se certa disperat pentru dreptul de a-mi intra în față. Plătesc 2 lei noi pentru două pîini mici și incredibil de fierbinți, și mă întorc nepăsător acasă. Individul ridică vocea - poate că o să îi iau apărarea. Nu știe că îl aud - dar că dau iPod-ul la maxim pentru a putea să îl ignor mai bine.
  2 ianuare, 2006. Ora 5 și jumătate. Omul gri și vesel caută cu disperare un nou pont, o nouă coadă la care să se așeze. N-a mai trăit atît de intens de vreo 17 ani. Adică vreo doi ani mai mult decît are puștoaica ce merge prin frigul înțepător cu picioarele goale, și pe care el o fluieră știrb.
  Dar măcar are pîine.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://dorinlazar.wordpress.com/
 
Coada
Sus 
Pagina 1 din 1

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
Book Pub :: Camera de Scris :: Proza-
Mergi direct la: