AcasaAcasa  CalendarCalendar  FAQFAQ  MembriMembri  GrupuriGrupuri  InregistrareInregistrare  ConectareConectare  

Distribuiți | 
 

 Ploaia peste Ahreim

In jos 
AutorMesaj
dorin.lazar
El Inquisidor
El Inquisidor
avatar

Numarul mesajelor : 109
Varsta : 38
Localizare : Brașov
Data de inscriere : 04/08/2008

MesajSubiect: Ploaia peste Ahreim   Mier 3 Sept 2008 - 14:44

Acesta este un text mai vechi, dar îmi place prea mult, și vreau să-l postez aici.
Pentru momentele în care sper să-mi revină pofta și inspirația Smile
-------------------------------

Cod:
  În piața cea mare din Ahreim se plimba marele mag Olhertius. În spatele lui, ca întotdeauna, doi oșteni din gărzile guvernatorului. Tîrau după ei două halebarde imense, de bună seamă folosite numai în scop ceremonial, căci păreau făcute mai degrabă pentru uriași decît pentru oameni. Livreaua le era prăfuită și mersul îngreunat de căldură; spre deosebire de ei, magul purta o simplă tunică ce nu-i îngreuna mișcările. Puțini din țăranii care îl urmăreau din priviri știau secretul tunicii, poate doar vreun negustor mai înstărit ar fi știut să spună că tunica aceea era făcută din fir de kufhal, și că o astfel de tunică era un cadou regesc, căci kufhalul este un arbore ce crește numai și numai în cetatea măreață a elfilor, Lorien.
  Dar mai de preț era pentru soldați - căci puținii dintre ei ce supraviețuiseră războiului dintre elfi și orci își mai aminteau de tunicile conducătorilor elfi, mai ușoare ca o cămașă de in, și mai rezistente ca platoșele călăreților din Kharun.
  Magul coborîse în cetate de îndată ce văzuse primul nor din vîrful turnului său - pierdut în contemplare uitase de trecerea timpului - și acum își făcea rondul obișnuit pe care îl detestau toți ahrimii. Căci magul avea dreptul la absolut tot ce-și dorea, și prin ordinul guvernatorului, ordin pe care adesea îl impusese cu forța, oricine avea dreptul la doi bani de aur despăgubire din tot ce lua Olhertius. Iar țăranii nu puteau decît să se roage la ceruri, sperînd că magul îi va ocoli.
  În seara aceasta aveau noroc. Ploaia venea mai repede - și cu toții începuseră să-și strîngă cele mai de preț mărfuri. Chiar și-așa, prezența magului, ce putea pretinde să i se arate și să i se ofere absolut orice pentru 'magii ce vă protejează', nu trecu neobservată. Asta pentru că magul însuși avea drept de viață și de moarte asupra tuturor - și nimeni nu-i contesta acest drept. Toți cei ce încercaseră să-l rănească ajunseseră ei victimele. Se spunea că și sabia trecea prin el de parcă n-ar fi fost, și că era protejat de o vrajă indestructibilă, ce-l făcea invincibil.
  Ploaia venea, și agitația crescuse. Norii negri se adunau asupra Ahreim-ului, strigîndu-și ura cu tunete și fulgere.
  De mag se apropie o făptură plăpîndă, și-i sări la picioare.
  - Ajutor, mărite mag. Ajută-mă.
  Magul, întrerupt de la plimbarea sa îl privi sfidător.
  - Cine ești tu să ceri sprijinul meu?
  Cerșetorul se opri și privi înspre mag.
  - Ah, durere... ah, cîtă durere...
  - Durere ai zis?
  Magul făcu un semn către halebardierii din spatele său, și strigă:
  - Haide să te învăț ce e durerea... ca să știi odată pentru totdeauna! Și să știe și toți cei ce privesc acum!
  Și se retrase, urmărind cum primul soldat înfigea adînc între coastele cerșetorului vîrful halebardei.

*    *    *    *  *

  Prima oară s-a întîmplat pe la zece ani. Se scălda în rîu, și sub apă îl zgîriase o creangă ce plutea pe jumătate înecată... Dar zgîrieturile se întinseseră pe întreg trupul său, fără nici o noimă, și simți cum trupul îi fu lovit din toate părțilede pietre - capul începuse să-l doară puternic, și căzu fără energie pe malul rîului. Cînd părinții îl găsiseră se lăsase deja noaptea și nimeni nu crezu povestea lui.
  Pentru o vreme nimic nu mai simți, cu excepția cîtorva dureri mici pe care le ignoră. Era acum flăcăiandru de vreo 16 ani și își ajuta tatăl să strîngă fînul. Se oprise brusc, și deodată parcă întreg cîmpul începuse să se cutremure cu el. Nu înțelegea ce se întîmplă - simțea o atingere străină, care încerca parcă să-l alunge, dar el vroia mai aproape, și mai aproape... Se trezi privind pierdut în depărtare, cu tatăl care se întorsese nervos către el.
  - Ce-ți veni? Pune mîna și muncește, că nu stau toată ziua după tine!
  Și comanda tatălui îi seceră reveria.
  Dar în aceeași seară se retrase de unul singur în grajd, și ascuns în fîn, se pierdu din nou în acel vis.
  Zi după zi simțea din nou dorința de a se retrage - deși nu înțelegea absolut nimic din ce se întîmpla - era un vis plăcut și neplăcut, era un lucru rău, simțea asta - vedea în mintea lui ființe inexistente, ca pe-un fum - și cum le atingea dispăreau, dar atingerea lor era nespus de plăcută...
  Și toate acestea continuară pînă într-o zi cînd, dus prin vecini cu o rugăminte de la mama lui, rămase singur cu fata vecinului... Își pierduse mințile, căci singurul lucru pe care și-l mai amintea este că vorbeau despre nimica toată - și apoi o văzu plîngînd și fugind de el.
  Fugi și el speriat. Nu știu dacă să se întoarcă acasă așa că o luă în cealaltă direcție - ieși din sat și se afundă în pădure.
  A stat mult să se gîndească la ce a făcut. Nu apucase să-i facă nici un rău, dar nici departe nu fusese și avea de gînd să fugă... să fugă cît mai departe...
  Din acea zi a mers... mai departe, cît mai departe de satul lui - prinse apoi gustul drumului și umblă din sat în sat pînă cînd ajunse în marea cetatea a Kharunului. Acolo intră argat la un văcar, dîndu-se orfan, și poate că totul ar fi fost bine dacă nu ar fi reînceput durerile din senin. Prima dată văcarul crezu că tînărul adormise - și încercă să-l trezească. Nu se trezi decît două zile mai tîrziu, și fiecare mișcare îl durea încît de durere leșină din nou. Și pe trupul lui doctorii nu găsiră nici o urmă lăsată de vreo bătaie - așa că toți dădură din umeri...
  O vreme îl ținu văcarul dar într-o zi, după cîțiva ani, văcarul se prăpădi, și el rămase singur să aibă grijă de vaci. Nu ținu însă la afacere - vîndu vacile și toți banii îi trimise cadou templului - iar el plecă în munți, căutînd răspunsuri.
  Dar nu primi nici un răspuns - durerile le resimțea din ce în ce mai rar, dar parcă mult mai puternice - leșina cu zilele - și de data asta nu mai simțea dureri ca și cum ar fi fost lovituri - ci din contră, durerile îi ardeau simțurile, sau îi înghețau sufletul...

*    *    *    *  *

  Nimeni nu înțelegea cum de tînărul mag rezistase. Globul de flăcări îl lovise din plin dar tînărul mag parcă îl așteptase - trupul lui absorbi puterea loviturii ca și cum nu ar fi fost nimic, și apoi se întorsese spre cel ce inițiase atacul.
  - Mai vrei să încerci?
  Și fără nici un alt cuvînt întoarse vraja, și trimise un glob de foc distrugător spre cel ce încercase să-l elimine.
  - Mai vrea cineva?
  Nimeni nu mai spuse nimic. Dură aproape un sfert de ceas pînă cînd magul cel mare se întoarse. Se așteptase să vadă peste tot numai leșuri de magi tineri - un măcel tradițional prin care se selecta cel mai puternic dintre magii învățăcei. Se întreba de fiecare dată dacă trebuia să aibă remușcări că îi trimisese la moarte atît de tineri - dar își amintea că el însuși trecuse prin același ritual de inițiere. Cel mai bun rămîne în viață - ceilalți trebuie să dispară.
  Surpriza fu pe măsură. În centru stătea un mag, în jurul lui toți ceilalți, cu capul plecat.
  - Ce se întîmplă?
  Olhertius se întoarse către magul major ce intrase acum în sala palatului.
  - Nimic nu va mai fi ca pînă acum.
  Presimțind primejdia, magul trimise un glob de gheață către Olhertius - dar acesta nici nu clipi. Ca și cum nu ar fi existat, atacul său de gheață dispăru absorbit de trupul tînărului.
  Iar pedeapsa fu pe măsură.

*    *    *    *  *

  Nu știa de ce îi revenise episodul acesta în minte. Privea spre cerșetorul ce-și primea pedeapsa pentru îndrăzneală - și-i recunoștea trăsăturile. Îi urmări fascinat căderea, îi urmări fascinat ultima suflare - atîtea morți văzuse, dar nicicînd una mai familiară... Simțea că recunoaște întru totul scena, simțea că de data asta ceva e diferit...
  Rămase deasupra lui, să simtă mirosul morții. Îi făcea bine, întotdeauna îl reînvigora să simtă cum se scurge viața din victimele sale. Se uită în ochii fără viață ai cerșetorului. Și un singur lucru îi mai veni în minte. Cuvintele tatălui lui.
  - Ține minte, fiul meu... Nicicînd să nu-ți fie teamă că vei suferi durere. Nu, tu nu vei simți nicicînd durere.
  Deasupra lui furtuna se dezlănțuise. Țăranii alergau în jurul lui, adăpostindu-și mărfurile, doar el rămăsese în ploaie. Chiar și soldații se retraseră să se ascundă de ploaia ce se transforma în grindină.
  Și pentru prima dată magul simți durere.
  Prima picătură de apă îl lovi și durerea îl copleși - ca și cum s-ar fi strîns în ea durerile din întreaga sa viață.
  Simțea cum fiecare picătură în parte îl rănea - și durerea îl paraliza... Încercă să strige, dar cu fiecare strop durerea creștea - și căzu leșinat de durere.

*    *    *    *  *

  Cu toții vorbeau despre moartea magului. Și pentru toți cei care acum priveau uimiți trupul magului de neînvins, pe care o simplă ploaie îl rănise fatal, trupul cerșetorului era doar detaliu. Căci cine ar fi putut face legătura între cei doi morți din piața mare a Ahreim-ului? Cine ar fi putut face legătura între un simplu cerșetor și temutul Olhertius, cel pe care nici o vrajă nu-l putea atinge, pe-al cărui trup nici o armă nu-l putea vătăma.
  Doar undeva, în spatele mulțimii, un bătrîn privea pierdut scena din toiagul său. Și hainele lui erau ponosite, și pline de praf ca după un drum lung. Lacrimi murdare, îmbibate de praf se întindeau pe obrazul său, și parcă nu mai avea putere să-și ridice mîneca să și le șteargă.
  Își acoperi doar fața bătută de soare cu gluga, și se întoarse către ieșirea din piață. Lăsa în urmă un fiu, și un nevinovat, căci amîndoi muriseră de mîna sa. Era el cel care, vrînd să-și apere copilul de orice durere a creat această magie puternică... prin care toată durerea o arunca în trupul altui copil, ce avusese nefericirea de a se naște în aceeași zi cu fiul său, Olhertius.
  N-ar fi crezut nicicînd că puterea pe care i-a dat-o îl va transforma în tiranul de azi. Știa însă că o viață fără dureri va fi curmată de prima adiere de vînt...
  Se îndepărtă încet, și mîna îi tremurau din ce în ce mai tare pe toiag. Se sprijini cu ambele mîini, genunchii prea slabi îi tremurau tare, și cu greu le potoli tremurul. Se adăposti de ploaia care se întețea sub podul de la intrarea în piața mare - avu însă grijă să se dea un pic în spate pentru a face loc mulțimii ce se înghesuia să vadă trupul neînsuflețit.
  "Orice om are dreptul să-și îndrepte greșeala", șopti ca pentru el, și se sprijini de zid așteptînd să treacă ploaia.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://dorinlazar.wordpress.com/
Alin
El Inquisidor
El Inquisidor
avatar

Numarul mesajelor : 213
Varsta : 32
Localizare : Bucuresti
Data de inscriere : 04/08/2008

MesajSubiect: Re: Ploaia peste Ahreim   Lun 8 Sept 2008 - 22:28

ok..in primul rand scuze ptr intarzierea cu care vine comentariul...am avut examene saptamanile astea. dar sa trecem la text.

um...de fapt, inainte sa ajungem acolo..intrebare: de ce l-ai postat sub forma de quote? mie mi se pare mai greu de urmarit asa. insa e doar o parere personala, sa trecem peste.

Primul lucru care imi sare in ochi din primele doua paragrafe: cam prea multe informatii lipsite de importanta (care ar trebui sa aduca cititorului feelingul de fantasy). De exemplu:
-"căci kufhalul este un arbore ce crește numai și numai în cetatea măreață a elfilor, Lorien." (sarim peste numele propriu 'achizitionat' din scrierile lui nea Tolkien)
-"căci puținii dintre ei ce supraviețuiseră războiului dintre elfi și orci"

La nivel narativ, am impresia ca povestea este prea scurta si nu prea are 'character development'. Fiind scurt si oarecum fragmentat, textul nu ma face sa imi pese de personajele din el...ma rog, de fapt este vorba doar de temutul Olhertius, cel pe care nici o vrajă nu-l putea atinge Razz Olhertius nu mi-a starnit niciun sentiment, nici in legatura cu istoria personala, nici cu sfarsitul sau (apropo, deznodamantul e un pic cam prea War of the Worlds.)

_________________
Avem blog, carti si filme! (pentru muzica trebuie sa ma contactati personal).

"I know I've got Irish blood because I wake up every day with a fuckin' hangover."
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://frostblade.wordpress.com/
 
Ploaia peste Ahreim
Sus 
Pagina 1 din 1

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
Book Pub :: Camera de Scris :: Proza-
Mergi direct la: