AcasaAcasa  CalendarCalendar  FAQFAQ  MembriMembri  GrupuriGrupuri  InregistrareInregistrare  ConectareConectare  

Distribuiți | 
 

 Pe strazile din Praga

In jos 
AutorMesaj
Alin
El Inquisidor
El Inquisidor
avatar

Numarul mesajelor : 213
Varsta : 32
Localizare : Bucuresti
Data de inscriere : 04/08/2008

MesajSubiect: Pe strazile din Praga   Mar 5 Aug 2008 - 8:03

Trebuie sa incepem de undeva, asa ca o sa fac eu un roleplay.

Pe strazile din Praga

Gen:
Modern/Modern Fantasy

Tipul Naratiunii: persoana I

Poveste: Se desfasoara in orasul Praga in epoca moderna.

Jocul: Fiecare va crea un personaj propriu (fara character pages) din perspectiva caruia va vedea strazile si locurile din Praga (nu trebuie neaparat sa fie strazi sau locuri reale Razz). Fiecare post va reda numai punctul de vedere al personajului respectiv.
Puteti intra in joc in orice moment.

Pagina personajelor: -

Obiective:
-Conexiuni si coincidente ciudate intre personaje.
-O eventuala trecere in modern fantasy.

Reguli Suplimentare:
-Folositi doar persoana I in naratiune.
-Dezactivati semnaturile.
-Nu scrieti din perspectiva altui personaj (orice alte interactiuni intre personaje sunt binevenite insa).
-Tot ce urmeaza dupa primul post (adica acesta) va fi roleplay.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://frostblade.wordpress.com/
Wraith
Mușteriu
Mușteriu
avatar

Numarul mesajelor : 42
Varsta : 31
Localizare : Wind City
Data de inscriere : 05/08/2008

MesajSubiect: Re: Pe strazile din Praga   Mar 5 Aug 2008 - 12:35

Niciodată nu am știut să mă orientez în aeroporturi și se părea că nici de data aceasta nu aveam să fac excepție. Ca totul să fie mai rău, nimeni nu era în stare să mă îndrume, sau cel puțin nu într-o limbă de circulație internațională. După vreo oră de rătăcit haotic printe călători grăbiți și stewardese cel puțin interesante, am decis să iau măsura-standard în astfel de cazuri. Să beau.
Și nu orice, ci suc. De portocale. E un tic pe care îl am de mult timp și care funcționează nemaipomenit de bine în situațiile de criză. Plus că la durerea monstruoasă de cap pe care o aveam, alcoolul nu era tocmai recomandat.
Douăzeci de minute și jumătate de litru mai târziu, m-am îndreptat agale către ieșire. Știusem tot timpul ce trebuie să fac, dar se vede că speram să se întâmple ceva mai interesant odată ce aș fi ajuns în Praga. Cred că m-am uitat la prea multe filme de acțiune.
Era un singur taximetrist ce aștepta liniștit în fața aeroportului. După cum s-a luminat la față când m-a văzut, ai fi zis că era trimis special după mine. Mai târziu aveam să aflu că așa și era, dar pe moment nu am fost preocupat decât să moțăi pe bancheta din spate. Ce mirosea a portocale.


Ultima editare efectuata de catre Wraith in Mar 5 Aug 2008 - 14:45, editata de 2 ori
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
Theo
El Inquisidor
El Inquisidor
avatar

Numarul mesajelor : 132
Varsta : 34
Localizare : Bucuresti
Data de inscriere : 04/08/2008

MesajSubiect: Re: Pe strazile din Praga   Mar 5 Aug 2008 - 14:36

Despre oraș, știam cam cât știe orice turist care se trezește cu un ghid în mână, chiar mai puțin, pentru că nu m-a interesat. Bănuiam că o să merg acolo și o să stau în fața unui birou jumătate de zi, la cum făceam și acasă, că n-o să ies decât seara, într-un bar sau un restaurant, și poate în timpul prânzului, odată cu toată lumea, dacă nu comand o pizza pe care s-o mănânc la calculator. Evident, n-a fost să fie așa.
Dacă ar fi să mă întrebe cineva acum, n-aș putea spune când m-am hotărât să ies din hotel. Dar cred că femeia de serviciu, cu ciocăniturile insistente, m-a enervat până la urmă, așa că mi-am luat jacheta, și i-am spus recepționistei numele meu: Iacob, cu I, nu cu J, i-am explicat în engleză, sfârșind prin a-i arăta numele în registru. Am primit cheia și am ieșit. Nu aveam un birou la care să merg. Renovarea mai întârzia câteva zile și abia seara mă întâlneam cu partenerii. Colega mea, fără de care m-aș fi urnit cu greu încoace, era cu un grup de turiști, și vizita palatul.
“Zmrzlina?” m-a întrebat cineva cum am pășit pe stradă. Am clipit spre el și mi-a întins o înghețată. Așa am învățat primul, și singurul cuvânt în cehă, la fel cum alți turiști află să spună “Bună ziua” sau “La revedere”. S-a lipit de mine, atunci, când am plătit, și avea să mă urmărească o bună bucată de vreme.
M-am îndreptat spre râu, pentru că-i mai ușor să mergi la vale, și pentru că am găsit o străduță care evita aglomerația. Aveam o hartă în buzunar, dar știam de dinainte că râului îi spune Vltava, și aveam să aflu, mult mai târziu, că înseamnă “apă sălbatică”. Atunci, n-avea nimic sălbatic în el. Strălucea liniștit, și briza lui mai atenua căldura, aducând cu sine un iz de portocale de la vreo tarabă din apropiere. Nu-mi place să fac pe turistul, dar atunci, cred că mi-a plăcut să mă plimb.
Asta a fost până să mă rătăcesc.
Până s-o întâlnesc pe Eliska.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://robertcoller.wordpress.com
Alin
El Inquisidor
El Inquisidor
avatar

Numarul mesajelor : 213
Varsta : 32
Localizare : Bucuresti
Data de inscriere : 04/08/2008

MesajSubiect: Re: Pe strazile din Praga   Mar 5 Aug 2008 - 15:11

….și m-am trezit cu el în mașină. Uite așa! Avea de la inceput o privire cam nedumerită, dar îmi închipuiam că văzuse micul accident pe care îl avusese vânzătorul de portocale de peste drum. A avut destule de strans, îmi închipui.

I-am atras atenția noului meu client. “Kam jdeč?”
Privirea nedumerită începuse deja să arunce sclipiri de panică. Mi-am zis resemnat “Dumnezeule, înca un turist”, apoi l-am intrebat în engleză unde vrea să-l duc. Nu pricep de ce toți turiștii au impresia că taximetriștii din alte țări n-au habar de alte limbi. Ei bine, nu fusesem numai șofer până acum, așa că știam câteva limbi de uz curent. Începuse să-mi explice cu un ghid turistic în mână (nu știu de ce avea senzația că o să-l înțeleg mai bine așa) faptul că stă la un anume hotel, dar că se rătăcise în timp ce se plimba pe malul apei și că acum nu este sigur cum se numește hotelul respectiv.

L-am liniștit spunându-i că o să-l găsim noi și am demarat gândindu-mă la norocul evident de a avea un turist nedumerit pe bancheta din spate. Probabil nu avea nici măcar acte la el. Am pornit în nord, pe lânga podul Jirasek, închipuindu-mi că până la urmă omul își va aminti vreo clădire din jur, dacă trecuse pe acolo.

Lesne de spus, până la urma ne-am învărtit jumătate de oră prin toată zona centrală, suportând mut amintirile vagi ale clientului meu, când, la o intersecție, parcă a dat din nou ‘norocul’ peste mine.
Eliska.
S-a uitat urat la mine de pe trotuar, a venit la geamul deschis și a băgat nasul în treburile mele, ca de obicei. Când a vazut cât avea omul de plătit (l-a mirosit imediat că e turist) a început un scandal monstru în plină stradă, acuzându-mă că îmi jecmănesc clienții și că îi plimb în cercuri până îi las fără vreun ban. În acest timp a deschis portiera din spate și l-a tras de mâneca pe străin (care rămăsese cu aceeași privire nedumerită) până acesta a coborât.

După care s-au făcut amândoi nevăzuți până să apuc să mai zic ceva. Femeia aia o să-mi mănânce zilele.
Supărat și lipsit de chef, am pornit către aeroport, unde urma să dau peste alte surprize.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://frostblade.wordpress.com/
Wraith
Mușteriu
Mușteriu
avatar

Numarul mesajelor : 42
Varsta : 31
Localizare : Wind City
Data de inscriere : 05/08/2008

MesajSubiect: Re: Pe strazile din Praga   Mar 5 Aug 2008 - 16:00

Șoferul avea un nume interminabil și imposibil de citit corect. Cel puțin din ce deslușisem eu de pe legitimația de serviciu care atârna lângă clasicul brăduț. Cred ca de-abia îl cumpărase, altfel nu îmi explic cum putea să miroasă a portocale în toată mașina. Ce-i drept, la o manevră mai bruscă vărsasem și eu niște suc pe banchetă.
Oricum, a mormăit ceva despre locul unde mă ducea, dar era limpede că nu avusese o zi nemaipomenită. M-am gândit că doctorul îl trimisese după mine, așa că nu aveam de ce să îmi fac griji. Nici măcar nu aveam coroane la mine. Uitasem să schimb la aeroport.

Nu a fost un drum prea lung. De fapt, tocmai când mă lua somnul, m-am proptit total neelegant în tetiera din față. Taximetristul oprise pe o alee îngustă, în fața unei clădiri ce părea să fi trecut prin toate războaiele. Fără să zică nimic, a luat-o repede spre o poartă de fier, a deschis-o și a dispărut înăuntru. Nu aveam decât o geantă de mână pe post de bagaj, așa că am înșfăcat-o și pornit după el.

Poarta dădea către o curte mică, umbrită de vreo doi stejari mai bătrâni decât casa. Pământul era cam uscat, iar buruienile crescuseră peste tot. În orice caz, cine stătea acolo nu avea pretenții la vreun premiu pentru grădinărit. Spre surprinderea mea, Bob (îl numisem așa aleator, ca să nu îmi supun gândurile la pronunții complicate) nu a intrat prin față, ci a ocolit casa prin dreapta și a deschis o ușă destul de șubredă. Soneria era de prisos. Un scârțâit de lemn putred ca acela ar fi trezit și dintr-o beție legendară.

Am urcat amândoi la primul etaj, fără să scoatem un cuvânt. El pentru că pesemne nu avea chef, eu pentru că intuisem cine mă așteaptă.


Doctorul părea mai bătrân, chiar dacă nu trecuseră decât vreo două luni de când ne văzusem prima dată. Sticla de scotch era nelipsită de lângă el și mă întrebam câte o fi dat gata așteptându-mă pe mine. A zâmbit larg când m-a văzut stând în pragul ușii, apoi i-a făcut un semn scurt șoferului. Acesta a ieșit numaidecât.

- Bine ai venit ! mi-a zis el întinzând mâna. Avem multe de discutat.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
Theo
El Inquisidor
El Inquisidor
avatar

Numarul mesajelor : 132
Varsta : 34
Localizare : Bucuresti
Data de inscriere : 04/08/2008

MesajSubiect: Re: Pe strazile din Praga   Mar 5 Aug 2008 - 17:06

Fie că a fost de vină briza, sau căldura, sau străduțele strâmte, ca niște coridoare, pe care m-am pomenit umblând, sau persoanele cu capul plecat, care de multe ori cărau sacoșe pline, și care insistau să meargă mai repede chiar când treceau pe lângă mine, aruncându-mi scuze, sau înjurături pe care nu le-aș fi deosebit niciodată, fie din cauza gândurilor, la tot ce făcuse RutaniCon pentru a ne aduce aici și cum de, așa, deodată, nu s-au mai găsit birouri – sau poate din pricina tuturor acestor amănunte, timpul a zburat, eu am mers și m-am rătăcit.
A fost o senzație clasică. M-am uitat pe hartă, apoi la numele străzi pe care mă aflam, apoi din nou la hartă. Am mers pe o alee adiacentă, dar nici aceea nu se regăsea. Mi-am spus că poate dau într-un bulevard, dacă tot merg, și chiar așa am făcut, căutând să-mi dau seama cum se putea să fi mers atâta. Persoanele care treceau pe lângă mine păreau mai speriate de mine, decât eram eu de ei. Se uitau la mine ca și când n-aș fi avut ce căuta acolo, deși, doar privindu-mă, n-aveau cum să-și dea seama că eram străin.
Ajuns la o intersecție am tras aer în piept și am căutat un taxi.
Peste drum, piciorul unei tarabe se răsturnase și toate portocalele – așezate dedesubt – fuseseră storcite. Vânzătorul se luase cu mâinile de cap, s-a uitat înspre mine, înspre portocale și înspre taxiul din fața mea – taxi pe care l-am văzut abia atunci. De parcă, și în urma celor trăite spun asta cu toată seriozitatea, taxiul ar fi apărut, în fața mea, invocat de vânzătorul de portocale. M-am urcat grăbit, cu senzația pe care o ai când te trezești dintr-un vis, ca să treci într-un altul.
Iar în acest ultim vis, nu mai știam numele hotelului.
Am încercat să-i explic asta taximetristului. Am încercat să-i spun că nu era posibil așa ceva, că nu mi se mai întâmplase până atunci și că trebuia să mă înțeleagă, dar nu aveam idee unde vreau să merg. Nu știu dacă m-a înțeles. Surprinzător părea să știe engleză, și a reușit să mă liniștească într-un fel. Am căzut extenuat pe bancheta din spate, simțind mirosul de portocale încă puternic – probabil îmi intrase cumva în haine la momentul accidentului. Soferul a zis ca vom incerca sa facem cale intoarsa, si eu am dat din cap, cred. Parea sa stie unde merge.
Apoi a apărut femeia, încruntată, cu mâinile în șold.
Mi-a trântit un “Bună, Eliska” și a întins mâna. Dar atunci eram deja în bucătăria ei, așa că probabil, de când am ieșit din mașină, urcând pe scări până la ușa apartamentului, nu m-am gândit la nimic. Pur și simplu am mers.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://robertcoller.wordpress.com
Alin
El Inquisidor
El Inquisidor
avatar

Numarul mesajelor : 213
Varsta : 32
Localizare : Bucuresti
Data de inscriere : 04/08/2008

MesajSubiect: Re: Pe strazile din Praga   Mar 5 Aug 2008 - 19:58

Am avut parte numai de surprize neplăcute. Sau neașteptate, cel puțin. În drum spre aeroport am primit un telefon. Era Doctorul și mă ruga să dau o fugă până la aeroport unde să mă întâlnesc cu un tip pe care să îl conduc până acasă la el. Mi-a spus să nu îmi fac griji, pentru că “nu știe unde va merge”. Ce-o fi însemnând și asta, nu știu. Pe Doctor însă… să spunem decât că ne cunoaștem suficient cât să avem încredere unul în celălalt. În unele privințe, cel puțin.

Lângă aeroport însă mi-a fost să văd o imagine cel puțin ciudată. Era pustiu, într-un moment al zilei în care știam sigur că va fi aglomerație, mașina mea era singura parcată în față. Mă simțeam deja ca intr-un film ciudat atunci când ușile glisante s-au deschis și în lumina soarelui a ieșit un singur tip, ce corespundea descrierii sumare făcute de Doctor. S-a urcat în mașină și am pornit. Dadea impresia că știe exact încotro ne îndreptăm.

La scurt timp eram deja în fața apartamentului, când mi-a trecut prin gând ideea că persoana de lângă mine habar nu are cine se află dincolo de acea ușă. Se părea însă ca mă înșelasem, căci Doctorul îl așteapta. Același lucru nu se putea spune și pentru mine. Privirea lui era clară. Nu aveam ce căuta acolo. Am dat din umeri și am plecat. Îmi părea rău pentru tipul de la aeroport, căci aveam senzația acută că nu o să-l mai văd prea curând.

Am revenind la mașină doar ca să descopăr ca primisem cadou un stop crăpat pentru drumul făcut pe străzile acelea. Ai naibii copii și cu mingile lor.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://frostblade.wordpress.com/
Wraith
Mușteriu
Mușteriu
avatar

Numarul mesajelor : 42
Varsta : 31
Localizare : Wind City
Data de inscriere : 05/08/2008

MesajSubiect: Re: Pe strazile din Praga   Mar 5 Aug 2008 - 20:59

În mod sigur, treaba se complicase. Judecasem asta după sticla de scotch care se evaporase sub magia doctorului în vreo zece minute. În timpul ăsta nu făcuse decât să privească pe fereastră și să bată ritmic cu degetul în biroul de lemn masiv. Măcar priveliștea era drăguță. Undeva în depărtare se vedea un pod pe sub care șerpuia molcom un râu ce părea de aur în bătaia soarelui.
După ce a terminat, m-a privit pieziș prin fundul paharului gol, ca și cum de-abia acum și-ar fi dat seama că sunt acolo. Apoi a întins mâna către un sertar și a scos de acolo un dosar gros și cenușiu.

- Ăsta e ?, am întrebat uimit.
- Chiar ăsta. Aruncă o privire.

Am luat repede dosarul și am răsfoit la repezeală hârtiile. Erau acolo rapoarte, declarații, fișe tehnice, ba chiar și mai multe seturi cu fotografii de supraveghere.

- Câți știu de treaba asta ? am întrebat iar, în timp ce roteam pe toate părțile planul unei clădiri, încercând să îmi dau seama care este axa orizontală.
- Nu mulți...în afară de noi, vreo trei, poate patru. Desigur, numărând doar băieții buni. Dar nu ne putem baza pe niciunul dintre ei. Toți au restricții impuse "de sus".
Am stat un pic pe gânduri. Poate că mă băgasem în ceva ce mă depășea. Totul trebuia să fie foarte complicat din moment ce doctorul nu avusese răbdare să ajung la hotel și mă adusese acolo fără alte explicații. Și ce era mai grav, se părea că își pune speranțele în mine. Am aflat apoi că "Bob", taximetristul, era omul de încredere al său. Făcea ce îi spui fără să pună prea multe întrebări. Nu era doar un simplu șofer, ca să fiu sincer. Ar fi fost culmea - Bob, taximetristul. Sună a clișeu.

Spre oroarea mea, totul a luat o întorsătură bruscă. De afară s-a auzit zgomot de frâne, apoi niște pași bubuiți pe scări, pentru ca numai câteva secunde mai târziu să dea buzna în cameră vreo trei tipi în costum. Unul dintre ei ne-a fluturat o legitimație prin fața ochilor și a spus pe cel mai sec ton cu putință că mergem cu ei. După accentul englezesc fără cusur, era clar că nu veniseră să ne dea o amendă pentru parcare.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
Alin
El Inquisidor
El Inquisidor
avatar

Numarul mesajelor : 213
Varsta : 32
Localizare : Bucuresti
Data de inscriere : 04/08/2008

MesajSubiect: Re: Pe strazile din Praga   Mier 6 Aug 2008 - 15:50

În dimineața următoare mă aflam în fața hotelului Roma în așteptarea unei comenzi. Coborâsem din mașină pentru a bea o cafea în timp ce priveam cum se ridică ceața în parc. Mă hotărâsem să uit de ziua precedenta prin muncă, așa că ma pregăteam pentru o zi lungă cu prima cafea a dimineții.
Eram atât de pornit pe ideea de muncă încât am fost de acord să aștept douăzeci de minute pentru individul care nu mai cobora din hotel, cand am zărit-o cu coada ochiului. Era într-un taxi ce gonea vertiginos înspre nord. La mama naibii!

Am demarat în strigătele isterice ale unui individ gras care ducea după el o sumedenie de bagaje. Conținutul paharului de plastic care rămăsese pe capota mașinii se risipi pe gențile de voiaj care trebuiau sa fie urcate în portbagaj.
Aveam o senzație ciudată în stomac și bănuiam unde se duce. Senzația ciudată s-a accentuat când am văzut că aveam dreptate. Am parcat în spatele taxiului ei, chiar în fața aeroportului, unde m-a zărit și a încercat să mă ignore. Am vrut să îi iau bagajele și să o opresc, să îi explic că avusesem o zi proastă și că dormisem câteva ore în mașină, motiv pentru care nu ajunsesem pe acasă. S-a oprit în mijlocul drumului și a început să țipe cum că se săturase de mine, de taxi-ul meu idiot și de Praga mea idioată și că se întoarce în Cracovia definitiv.

M-a lăsat cu ochii în soare și cu un gust amar. Cel puțin senzația ciudată din stomac disparuse acum. Când m-am urcat în mașină deja nu mai aveam chef de nimic. Am început să mă plimb aiurea, până când, undeva pe lângă centrul istoric, am văzut-o pe Eliska. Era împreună cu individul de ieri. Cum nu aveam nimic mai bun de făcut, am început să îi urmăresc de la distanță.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://frostblade.wordpress.com/
Theo
El Inquisidor
El Inquisidor
avatar

Numarul mesajelor : 132
Varsta : 34
Localizare : Bucuresti
Data de inscriere : 04/08/2008

MesajSubiect: Re: Pe strazile din Praga   Mier 6 Aug 2008 - 16:30

Era ceva liniștitor în a merge alături de Eliska. Nu știu ce. N-aveam parte de tăcere, în nici un caz, pentru că femeia continua să pălăvrăgească, să dea din mâini și la un moment dat chiar a pocnit din palme ca să-mi spună despre un accident pe care-l văzuse. Și totuși, în gălăgia cu care mă însoțea era ceva calmant.
Petrecusem după-amiaza la ea.
Îmi făcuse o cafea tare, despre care mi-a spus c-o să m-ajute să-mi amintesc.
Eram în acea stare în care nu am putut decât da din cap, uitându-mă ca vrăjit în jur: pereții bucătăriei erau ticsiți de ziare, unele vechi de câțiva ani, bucățile lipite sau bătute în cuie. Dumnezeule, ce noroc aveam că știa engleză. Avea să-mi explice că-i plăcea să le colecționeze, și avea să-mi indice și articolele favorite. Era unul despre o găină cocoțată pe un acoperiș – cică unul dintre cele mai înalte acoperișuri din zonă – care și-a făcut cumva un cuib, se pare că a făcut pui. Eliskăi plăcea mult fotografia: panorama unui oraș, privit din cuibarul înalt al păsării. Mai era unul despre o fetiță, care s-a pierdut pe malul râului și au găsit-o peste o săptămână. În poză, fetița era foarte curată. Singurul element care părea atins de nămolul Vltavei era tigrul de pluș, cu labele foarte murdare. Stătea scris, dedesubt, că fata nu-și mai amintește pe unde a umblat. Nu avea mai mult de cinci ani. Eliska mi-a arătat și alte poze, dar numai astea două mi-au rămas în minte.
-De ce le pui în bucătărie? o întrebasem, după prima gură de lichid amar.
Abia atunci îmi recăpătasem glasul. De parcă până atunci aș fi fost un personaj în altă poveste, și abia cu licoarea aceea mă întorsesem în povestea mea.
-Aici stau cel mai mult, mi-a zis cu nonșalanță.
-Nu lucrezi? am mai întrebat-o.
-Fac pauză. Am lucrat la un ziar cam o lună. Apoi am făcut prăjituri. Și am lucrat și într-un bar. Tot cam atât. Acum fac alte chestii, pentru mine.
Zâmbisem, gândindu-mă că unii au noroc. Alții – și așa mi-am amintit numele hotelului – trebuiau să colinde, să meargă degeaba prin orașe străine, doar ca să dea mâna cu oamenii considerați potriviți de alți oameni. La sfârșit i-am mulțumit pentru cafea, i-am spus că a fost precum o licoare magică și a roșit. Am mai zăbovit ca să îi povestesc, din nou, mai clar, cum mă rătăcisem în acea zi, am schimbat numere de telefon și a rămas că poate ne vom revedea, să-mi facă un tur cum se cuvine al Pragăi.
Și iată că ne-am revăzut, a doua zi.
Am luat un mic dejun frugal și ne-am plimbat. I-am oferit o “zmrzlina” și a bătut din palme, cum face orice nativ când îi pronunți bine cuvintele. Am învățat să mă orientez, și, cel puțin spre centrul istoric puteam să merg fără să am nevoie de hartă. Eliska s-a oprit pe la câteva tarabe ca să cumpere ziare și în curând avea o sacoșă plină. Am întrebat-o dacă voia să le pună la colecție. A surâs, și a zis că nu, că voia să le dea cuiva.
Și așa am coborât spre râu.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://robertcoller.wordpress.com
Wraith
Mușteriu
Mușteriu
avatar

Numarul mesajelor : 42
Varsta : 31
Localizare : Wind City
Data de inscriere : 05/08/2008

MesajSubiect: Re: Pe strazile din Praga   Mier 6 Aug 2008 - 19:32

Tipul cu costum si legitimație mi-a pus in față un pahar cu apă. L-am baut pe nerăsuflate. Sincer să fiu, aș fi preferat suc de portocale, dar nu cred că aveau.
Eram într-o încapere destul de mică, din care lipseau, din fericire, lampa îndreptată în jos sau geamul din spatele căruia privesc alți tipi în costum. Nu era decât o masă, cu trei scaune, și un ceas de perete ce scotea un țăcănit enervant. Prea enervant.

-Aleksander F. Kierscht, născut la Salzburg, 1948. Doctor în științe, arheolog, fost profesor la Universitatea din Viena. Autor a numeroase lucrări despre istoria și cultura civilizațiilor. Spuneți-mi, doctore, de ce un om de calibrul dumitale ar dispărea subit, aparent fără niciun motiv ? E ceva ce ar trebui să știm ?
Doctorul îl ignoră si continuă să se joace cu cravata. Într-un fel, eram și eu curios de răspuns, pentru că nu prea avusesem timp să discutăm pe îndelete. Dar nu s-a întâmplat nimic. Era ferm pe poziții.
Când tipul a văzut că nu o să scoată nimic de la el, m-a luat pe mine într-o cameră alăturată. Era neliniștit și se vedea că poartă o povară pe umeri.
-Ascultă, mi-a zis aproape șoptit, de tine nu știm nimic. La aeroport nu figurezi în niciun registru, profesorul nu a suflat o vorbă, iar la tine nu ai niciun act. Nu știu de unde ai apărut și ce treabă ai aici. Mi-ar fi foarte ușor să te țin la răcoare până aflu, dar asta înseamnă rapoarte. Și mie nu îmi place hârțogăraia. Așa că ar fi în interesul tuturor să cooperezi.
-Dar eu nu știu nimic, am răspuns afișând cel mai nevinovat zâmbet cu putință. Îl știu pe doctor de două luni de zile, de la o conferință. Am avut atunci o discuție și mi-a arătat niște documente interesante.
-Ce fel de documente ?
-Ceva în legătură cu dispariția unor opere de artă...Detalii nu prea știu.
-Detalii ?! Îți spun eu detalii ! Profesorul tău e în pericol și te trage după el !
Părea aproape îngrijorat. Am afișat un surâs stupid. Iar el a continuat:
-Dar poate ți-ai dat seama de asta deja. E vorba doar de cel mai mare jaf din istorie.
Brusc am simțit nevoia sa beau. Cred că aș fi dat gata vreo trei sticle, și cu siguranță nu ar fi fost cu suc de portocale.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
Theo
El Inquisidor
El Inquisidor
avatar

Numarul mesajelor : 132
Varsta : 34
Localizare : Bucuresti
Data de inscriere : 04/08/2008

MesajSubiect: Re: Pe strazile din Praga   Sam 9 Aug 2008 - 21:25

Am părăsit bulevardele principale și ne-am îndreptat spre râu, pe un drum pe care Eliska părea că l-a străbătut deseori. Pe cer erau câțiva nori, suficienți cât să facă un peisaj alternant, de parcă cineva aprindea și stingea o lanternă deasupra. Discuțiile noastre s-au învârtit pe lângă subiecte comune: vitrinele magazinelor în care până și eu pricepeam semnele mari cu reduceri, restaurantele de pe aleile pietonale, de la mesele cărora, cetățenii și turiștii aruncau priviri amuzate către bărbatul nedumerit și fata cu ziare, apoi din ce în ce mai puține ferestre și din ce în ce mai multe curți, moment în care am întrebat-o pe Eliska unde suntem.
Mi-a spus să nu-mi fac griji.
-M-am rătăcit de atâtea ori pe aici, a adăugat ea meditativă.
-Încât știi pe dinafară străzile.
A pufnit.
-Nu. Habar n-am pe unde suntem.
-Și asta se vrea să mă liniștească, nu?
Pereții din jur erau foarte apropiați. Străduța era atât de strâmtă încât nu vedeam decât spatele interlocutoarei mele. Pe bluza galbenă scria “<quit>.”
-Uite ce e, mi-a zis în engleza ei ascuțită, taică-miu a fost ghid. Nu unul dintre ghizii remarcabili, dar și-a bătut multă vreme capul cu asta. La un moment dat și-a pierdut un client, și asta l-a făcut să treacă printr-o fază îngrozitoare. Îți spun eu, îngrozitoare.
Cred că din cauza acelui “îți spun eu” mi-a rămas povestea ei în minte. Și chiar dacă nu pot reproduce aici fiecare cuvânt al ei, voi încerca, pentru că simt că-i sunt dator, cumva. Pentru ceva ce n-am făcut. Și pentru ceva ce aveam să fac.
-Adică, a stat o vreme închis în cameră. Mama și cu mine eram îngrijorate, dar nu puteam decât să-i aducem mâncarea și să aveam grijă să se spele din când în când. Eram mică. Când mă trimitea să-i duc ciorba, trebuia să așez castronul jos, apoi să împing ușa cu amândouă mâinile. Îl găseam de obicei la birou, mâzgălind diverse hârtii, apoi aruncându-le la gunoi. Până când a plecat.
Eliska și-a întors capul spre mine. Ne opriserăm în mijlocul străzii ca să-mi spună povestea. În spatele ei, briza și curentul învârteau niște ziare în cercuri.
Nu am spus nimic.
-N-a stat mult pe drumuri. S-a întors, a mâncat cu noi, apoi a plecat iar. Așa a făcut cam o lună. Mamei i-a spus că și-a găsit o slujbă nouă – ceea ce cred că s-a și întâmplat. Mie, pentru că era genul ăsta de persoană, mi-a spus o poveste. Mi-a zis că a cumpărat o hartă veche de la un profesor, și că era o hartă foarte specială, care îți arăta și cum se schimbă lucrurile.
La acele ultime cuvinte, Eliska s-a poticnit, și nu sunt sigur dacă “se schimbă lucrurile” au fost exact vorbele ei, sau doar interpretarea mea ulterioară. A oftat și mi-a făcut semn s-o urmez.
-Și se plimba să caute clientul dispărut? am întrebat eu încercând să nu zâmbesc.
Fiindcă nu-i vedeam fața, nu eram sigur dacă zâmbea sau dacă lua toată povestea aceea ridicolă în serios.
-A, nu, nici vorbă. L-au găsit pe amețitul ăla la câteva ore după ce l-au pierdut. N-a fost o mare nenorocire. Doar că tot ce spunea, când l-au găsit, era că mersese pe unde i-a spus tata. Asta l-a uimit, și l-a obsedat ca să zic așa. Din ce mi-a povestit – mai târziu, când nu mai eram sigură dacă să-l cred – merseseră pe toate aleile pe care spunea individul că s-a dus. Și nu era acolo. Ca și când ar fi apărut mai târziu acolo.
Nu prea înțelegeam ce voia să spună, dar nu am zis nimic. Strada a cotit undeva la dreapta, lăsându-ne pe malul Vltavei cu vedere înspre podul Carol. Cel puțin cred că era podul Carol, pentru că soarele bătea direct din spatele lui și-i ascundea formele. Eliska a pășit pe fâșia de pământ ce-și făcea loc printre case și, urmând-o, am dat de o potecă abruptă ce se oprea în apă.
-Tata, a continuat ea povestea stând cu spatele la mine și privind râul, el a călătorit mult. Și de fiecare dată când se întorcea, obișnuia să-și toarne bere în pahar și să stea cu orele uitându-se pe fereastră. Atunci, îmi spunea că fiecare oraș se schimbă. Că te poți rătăci mai ușor într-un oraș decât în sălbăticie.
Mi-aduc aminte că pronunța foarte ciudat “sălbăticie”, de parcă nu întâlnise prea des cuvântul sau nu se obișnuise cu el.
-Dar, într-un oraș, mai devreme sau mai târziu ieși la liman.
-Sau te găsește cineva, am zis.
-Sau te găsește cineva. În cazul lui tata, cred, a fost prima variantă. Când a dispărut, tocmai îmi spusese că harta a fost inutilă. Că nimeni nu poate face harta unui oraș. Că sunt prea multe străduțe, alei, colțuri despre care n-a auzit nimeni. Eram mică. L-am crezut.
M-am sprijinit, nedumerit de un perete.
-L-am crezut și când a venit înapoi după trei zile. Dispăruse fără să spună nimic. Mama deja chemase poliția. Eu nu mai știam ce să cred. Tata doar a bătut la ușă, de parcă nu s-a dus decât să cumpere țigări. S-a așezat la birou, a zâmbit și mi-a zis că n-o să mă pierd niciodată în oraș. Că până la urmă, o stradă o să mă scoată la liman.
Acum îmi dau seama că bărbatul nu vorbise cu Eliska. Vorbise cu el însuși. Ca o concluzie. Am întrebat-o pe Eliska dacă l-a crezut și mi-a spus că da. Că încă îl crede. Acum are și ea ceva experiență, mi-a mai spus, și de fiecare dată când s-a rătăcit în oraș de atâtea ori s-a pomenit dând colțul potrivit și regăsindu-se acasă. La momentul respectiv i-am zis că-i firesc să se întâmple așa – că altfel n-ar mai fi stat de vorbă cu mine. A râs, a dat din cap și a ridicat din umeri.
Apoi s-a așezat pe marginea apei și a început să scoată ziarele din trăiști.
Am întrebat-o dacă a mai auzit ceva despre hartă, și mi-a spus că nu. Dar auzise despre profesorul care i-a vândut-o – aveam să aflu că era un anume Kreischt care studiase istoria și cultura civilizațiilor. De hartă nu mai auzise.
-Iar tata a venit acasă și n-a mai plecat. A trăit fericit până la adânci bătrâneți.
-O, m-am fâstâcit eu. Condoleanțe.
Eliska s-a uitat spre mine și a pufnit.
-N-a murit! Doar a trăit fericit până la bătrânețe. Acum nu mai e așa fericit. Îl dor picioarele. Și îi face și mama zile fripte.
Am zâmbit. Eliska terminase de scos ziarele și le așezase în două grămezi pe mal.
-Ce faci?
N-a zis nimic. De parcă nu m-ar fi auzit. Am încercat altfel.
-Te ajut?
-Dacă vrei...
-Dacă-mi spui ce să fac.
Și mi-a spus. Am desfăcut ziarele astfel încât fiecare pagină era perfect întinsă. Apoi am rupt, pe margine, până când paginile s-au separat una de cealaltă, devenind fâșii largi, acoperite cu inscripții. Nu pot spune că am încercat să citesc vreun articol – erau în cehă. Plus, eram prea ocupat urmărind-o pe Eliska.
-De ce faci asta?
-Pentru un prieten.
Părea destul de solemnă, așa că am fost cât se poate de serios.
-Pentru cine?
Nu s-a repetat. A încercat să-mi spună, dar nu și-a găsit cuvintele. Ea, cu engleza care mi se părea impecabilă, ea, care avea un cuvânt de spus pentru orice, nu și-a găsit cuvintele. A ieșit ceva lung, de neînțeles, pe care l-a pronunțat de vreo două ori apoi s-a lăsat păgubașă.
A ridicat din umeri. Iar eu am dat din cap. N-aveam să mai întreb.
Una câte una, am așezat foile rupte pe râu și le-am privit cum plutesc. După o vreme dispăreau, trase în jos de curenți și de întuneric.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://robertcoller.wordpress.com
mello
Mușteriu
Mușteriu
avatar

Numarul mesajelor : 39
Varsta : 28
Data de inscriere : 25/08/2008

MesajSubiect: Re: Pe strazile din Praga   Lun 25 Aug 2008 - 20:32

ia te uita!
mi se parea evident totul exagerat de nostim si abia ma puteam abtine din "ha ha"-urile mele stridente.
eram putin pilit.
putin mai mult?
nu...doar absintul de la Zdrechkaia...si marijuana de la Sven si halucinatiile proprii.
De ce erau bucati de hartie in apa? Ma simteam ca un erou dintr-o piesa suprarealista care ajunge la concluzia ca viata este un raton care domina hartia. Iar noi suntem bucati de hartie...plutind pe Vltava! in acele momente, bucatile de hartie chiar scoteau limba la mine, se strambau si fara sa vreau am inceput sa strig dupa ajutor si sa fug disperat. Hartia vroia sa ma ucida! Era conspiratie! O stiam! Hartia vroia sa se razbune pentru ca...Hartia vroia sa se razbune? Hartia se razbuna? Wow...eram cu siguranta un betiv cu perspectiva de artist...
"Salvati-ma!"am strigat pe aleile din parc..."Hartia vine sa ma ucida! Stiu ca pare incredibil, dar asa e...e stupefiant!" Atunci am nimerit peste 2 indivizi...un el si un el? 2 ele? 2 copii? un batran gras?! era un proces dificil sa-mi dau seama ce se gasea in jurul meu...peste ce dadusem...Erau un barbat si o femeie! Da, da! Buna seara...eu...vorbiti?...adica...ceha!?Nu-i nimic...nici eu nu mai vorbesc ceha.Vorbesc absinteza- e limba ratatilor boemi care se duc in fiecare seara la Zdrechkaia sa arunce moneda cu moneda pe tejghea si sa strige fericit, ruinat si mohorat totdeodata:" Absjhihriv kas pa!".Ma scuzati...v-am stricat plimbarea...da, e romantic aici, pe malul Vltavei, e noroi, innorat, gunoaie ici si colo...perfect nu? Sau asta va atrage?!da, pai eu nu stiu, nu ii pricep pe indragostiti- plimbarile pe nocturna ridica apetitul sexual?! incita hormonii? e ca si cum astrolonomia e un fel de catalizator al relatiei...sau cum? aaa sau e ultimul tip de afrodisiac?! eh, mda...Stati! Nu mergeti in partea aia...Nu nu nu...Acolo nu! e mai complicat de spus...Ok, da sunt beat, nu prea nimeresc eu toate cuvintele sau toti pasii, iar echilibrul este...hmm...intr-o alta geometrie decat cea euclidiana...dar acolo e HARTIA! da...hartia...e un dusman al nostru. Cum sa spun?...
Nu mi-a reusit mai mult.
Am picat.
Si am tacut.
Si azi m-am trezit la Jdvonia intr-un salon pentru din astia ca mine- homelesi cica.
Eu homeless?Neah, doar betiv de profesie.
Mi-aduc aminte doar tricoul galben al individei de aseara.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
moyra
Mușteriu
Mușteriu
avatar

Numarul mesajelor : 26
Data de inscriere : 23/08/2008

MesajSubiect: Re: Pe strazile din Praga   Mar 26 Aug 2008 - 18:37

Lumina ce-mi bătea în pleoape mă trezi.
M-am întors pe partea cealaltă, cu o jumătate de gând iritat la adresa neatenției de care dădusem dovadă de cu seară. Nu-mi plăcea să-mi bată lumina în ochi când mă trezeam și de obicei aveam grijă să trag bine draperiile înainte de culcare. Nu și în seara precedentă se pare. Ultimele crâmpeie de vis dispărură lăsîndu-mă cu un sentiment dulce amărui de nostalgie.
Am deschis ochii, aruncând o privire cruntă ferestrei.
Care nu se afla acolo.
Încă somnoroasă, am clipit din pleoape căutând să mă limpezesc. Fereastra exista doar că nu era la locul ei. La o privire mai atentă s-a dovedit că nimic din ce mă înconjura nu-mi era familiar.
“O, Doamne”, am bombănit, “iar am un coșmar din alea”.
Am strâns din ochi, impunându-mi să mă trezesc. După câteva secunde am riscat o privire printre gene. Nu se schimbase nimic. Se părea că tentativa mea de autocontrol n-a dat rezultat, coșmarul nu voia să cedeze. Doar un coșmar putea fi. Îmi aminteam clar că în seara dinainte mă culcasem în patul meu care se afla în dormitorul meu din apartamentul meu și care nu aducea nici pe departe cu încăperea în care mă trezisem.
Ei, poate nu așa clar. Mai degrabă oarecum în ceață, având în vedere că gazda petrecerii de la care mă întorsesem făcuse rost de nu se știe unde de o pălincă trăznet ( fiartă de două ori) și eu nu mă lăsasem rugată să onorez asemenea minune “ absolut naturală, dragă “. Totuși, clar sau mai puțin clar eram sigură că adormisem în patul meu, ba chiar îmi aminteam că trăsesem și draperiile.

M-am ridicat în capul oaselor ceea ce nu s-a dovedit a fi un lucru inspirat. Capul păru c-ar vrea să explodeze și stomacul porni spre gât. Blestemând în gând – nu îndrăzneam să deschid gura – m-am lăsat încetișor înapoi pe pernă. Se pare că blestemata de pălincă nu fusese chiar așa de naturală. Durerea de cap scăzu dar stomacul nu voia să se liniștească. Brusc, prin mintea încețoșată îmi trecu un gând. Simptomele mahmurelii fuseseră prea veridice ca să fie doar vis. Atunci camera trebuia să fie reală. Și atunci se punea întrebarea: cum ajunsesem eu aici? Și, că veni vorba, unde era acest aici?
Încă nu mă decisesem dacă-i vis sau realitate când am auzit o cheie răsucindu-se în broască și apoi zgomotul unei uși ce era deschisă cu precauție. Am întors capul încetișor spre sursa zgomotului. Acolo se afla într-adevăr o ușă iar în pragul ei stătea o femeie.
-Te-ai trezit, constată. Te sfătuiesc să nu faci mișcări bruște.
M-am uitat urât la ea. Putea să se fi grăbit cu sfatul, acum era cam târziu.
-Unde sunt?
-Stai calm. Ai să afli curând totul. Acum fii bună și bea asta.
Se referea la un pahar cu suc de portocale pe care tocmai mi-l întindea. Mi-am întors capul căutând să scap de miros. Era prea puternic și stomacul începu să dea din nou semne de răzvrătire.
-Nu te copilări, mă apostrofă. Te vei simți imediat mai bine. Am pus în el un antidot care o să te scape de urmele de narcotic.
-Narcotic??
Se uită la mine ca la o idioată irecuperabilă.
-Bea. Vorbim după aia.
-Și-o să-mi treacă durerea de cap?
-Garantez. N-avem ce face cu tine pe post de legumă suferindă.
Nu sunt de fel o persoană prea îngăduitoare și, cu toată durerea de cap simțeam că încep să fierb. Încă o replică ca aia și i-aș fi băgat paharul pe gât. Dar promisiunea că mă va scăpa de durere mă făcu să las furia pe mai târziu și încercând să nu respir pe nas am dat sucul peste cap. Efectele se făcură simțite cu o repeziciune ce mă lăsă profund recunoscătoare. Stomacul mi se liniști și menghina ce-mi ținea tâmplele începu să cedeze.
Femeia se dusese la fereastră și părea că privește absorbită la ceva ce se petrecea afară. Nu părea să-mi dea vreo atenție dar se întoarse spre mine imediat ce am dat să mă ridic din pat.
-Mai stai vreo câteva minute, îmi spuse – cu o voce ceva mai blândă. Lasă medicamentul să-și facă efectul. Între timp o să vină și micul dejun.
Mă așteptam ca gândul la mâncare să-mi facă greață dar am constatat că am o foame de lup, de parcă nu mai mâncasem de trei zile. Femeia parcă-mi citea gândurile. Zâmbi atotștiutoare și se îndreptă spre o măsuță pe care n-o remarcasem. Ridică receptorul telefonului și spuse câteva cuvinte într-o limbă străină. N-am recunoscut limba dar am rămas cu impresia că ar fi ceva ce aducea cu rusa.
-Unde mă aflu?, am intrebat iar.
-La Praga. Acum taci, îmi spuse văzând că deschideam iar gura. Ai să afli în curând totul.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
Iama
Mușteriu
Mușteriu
avatar

Numarul mesajelor : 20
Varsta : 41
Localizare : Calarasi, Ro.
Data de inscriere : 28/08/2008

MesajSubiect: Re: Pe strazile din Praga   Vin 29 Aug 2008 - 20:17

- Tavarisci capitan... incepu unul din oamenii care supravegheau etajul, ca un idiot, exact in fata usii salonului ei, dar l-am oprit cu un ghiont la ficat si i-am soptit printre dinti:
- Iob tvoiu mati, durac!
Prostul asta ne putea da de gol! Nu numai ca imi vorbise in limba noastra, dar mi se adresase cu gradul... Doamne, unde s-au dus zilele bune? Rezidenta din Praga, alta data incadrata numai cu oameni unul si unul, acum avea numai agenti de duzina, tocmai buni sa pazeasca cluburi din Moscova si sa bata pe scandalagii. I-am facut semn catre denivelarea hainei, un deal adevarat si l-am apostrofat cu degetul. Cara in holster un ditamai tunul de Stecikin! Orice neinitiat si-ar fi dat seama ca acolo are un pistol!
Exact cand dadeam sa-i mai zic cateva, s-a deschis usa salonului si a iesit asistenta. Am luat-o de deasupra cotului si am condus-o catre locul de fumat, introducandu-i in buzunar cateva bancnote de cincizeci de euro.
- Cum se simte pacientul nostru, domnisoara?
Femeile din tara asta erau foarte frumoase. Numai in Slovenia mai intalnisem atatea frumuseti pe kilometrul patrat. Potrivit de inalta, cu par negru prins in coc si tate batoase, orientate aproape la orizontala de sutienul cu un numar mai mic.
Mi-a zambit din buze si dinti marunti, facandu-mi cu ochiul intr-un mod pervers:
- Am pus-o la somn din nou. Mai sta mult pe aici?
I-am zambit si eu, etalandu-i zambetul cu cel mai mare numar de wati, asa cum fusesem invatat in Academie de instructorul in recrutari.
- De ce, frumoaso? Te-ai plictisit deja de aparitiile mele? am intrebat-o lipind-o de trupul meu.
S-a aratat surprinsa si a dat sa se desprinda de mine, dar am plusat introducandu-i in buzunar inca cincizeci de euro, fapt care a inmuiat-o. La fel ca in cazul pacientului, din fisa acestei asistente reiesea ca este sanatoasa tun. Poate, in viitor avea sa fie randul ei. Era o afacere banoasa si Agentia avea nevoie mare de fonduri. Bugetul nu mai era cel din vremurile noastre de glorie...
- Care ti-e numele? am intrebat-o fixandu-i buzele rosii, de care ma desparteau vreo treizeci de centimetri, distanta ce descrestea incetul cu incetul intr-o apropiere reciproca a capetelor noastre.
Credeam ca ne vom saruta si o imbratisasem cu ambele maini, strivindu-i pieptul de al meu, dar ea imi puse aratatorul pe frunte si ma respinse razand:
- Sunt maritata, nebunule... o auzii soptind, apoi pentru a ma convinge imi arata verigheta fluturand din degete.
I-am mai livrat una de cincizeci in buzunar, in chip de scuze, compunandu-mi o expresie de vinovat.
- Revin maine. La revedere!
Si-am plecat, dar dupa cativa pasi am auzit cioc-cioc-urile rapide ale tocurilor ei lovind mozaicul holului si m-am trezit tras inapoi, de umarul stang.
- Stai un pic! mi-a cerut si m-am intors. A scos un carnetel si un pix, a scris putin si apoi a rupt foaia.
- Uite! Stii cum intru in ture, asa ca suna-ma. Sotul meu este plecat inca pentru trei saptamani la un training, in Olanda...
De Olanda imi amintea si ea. Ce femei si acolo... Dar se lasau mai usor, numai de la hartiile de euro strecurate in buzunar si uneori chiar in palma, fara prea multe gingasii.
Am privit bileletul ei si apoi i-am urat:
- Atunci, pe maine! Veronica...
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://iamandi.clubsf.ro
Alin
El Inquisidor
El Inquisidor
avatar

Numarul mesajelor : 213
Varsta : 32
Localizare : Bucuresti
Data de inscriere : 04/08/2008

MesajSubiect: Re: Pe strazile din Praga   Vin 12 Sept 2008 - 12:30

Am văzut-o cumpărând un teanc de ziare și apoi îndreptându-se către râu. Am oftat. Știam pentru ce sunt ziarele. I-am pierdut pentru câteva minute din raza vizuală, în timp ce m-am oprit în fața standului. Am căscat gura nițel la titlurile de pe primele pagini, până când am zărit cu coada ochiului ceva ciudat. Era un fel de carnețel de notițe, însă arăta mai degrabă ca o agendă, mică și albastră. Mi se părea curios că se vând și obiecte de papetărie acolo. Am plătit vânzătorului, care mi l-a dat pe cel dintre ziare, spunând că era ultimul. După care am coborât spre râu după ei.

N-a fost greu să îi zăresc de la distanță. Erau singuri pe marginea râului, iar Eliska purta un tricou galben și privea foile ziarelor cum plutesc încet, luate de curent.

O știam pe Eliska de mult timp. L-am cunoscut pe tatăl ei într-o seară, când plănuiam să îmi închei tura. S-a urcat în mașină cu un aer absent. L-am întrebat unde vrea să-l duc. Și-a pus ochelarii pe nas și a început să descifreze cu greutate o hartă veche și pătată pe care o ținuse mototolită în buzunar. Am aprins lumina în spate și m-am întors către el. “Șefule, harta aia nu o să ne ajute prea mult, la cum arată. Poți să ai încredere în mine, știu orasul ăsta mai bine ca oricine.”

În acel moment s-a oprit și m-a privit pentru prima dată. M-a trecut un sentiment ciudat, ca atunci când nimerisem în mașină cu o tipă scăpată de la balamuc (era îmbracată într-o pijama de spital și avea o seringă care îi atârna din mână…și dintr-un motiv pe care nu îl ințelegeam, vroia să o duc pe calota glaciară). Și-a dat jos ochelarii de pe nas și parcă s-a luminat la față, spunându-mi ceva ce nu o să uit: “Da…da, ai dreptate, desigur…acum te văd. Ești unul care găsește locuri.”

În cele din urmă l-am dus până unde locuia și am așteptat până când a intrat în casă. Aveam senzația ca e puțin dus, însă părea inofensiv (mai târziu am aflat totuși că lipsise trei zile de acasă până în acea seară). A insistat să mă vadă din nou. M-a chemat de multe ori la el acasă, pentru a-mi povesti planurile de redescoperire a orașului cu ajutorul meu. Într-un fel îl întelegeam – orașul e într-adevăr ca o junglă uneori, și eram dispus să îl ajut. Dar atunci am cunoscut-o pe Eliska. Tatăl ei m-a înțeles, iar vizitele care au urmat au fost mai mult un pretext ca să o văd pe ea.

Dar au trecut mulți ani de atunci și s-au întâmplat multe lucruri. Priveam tăcut de pe margine foile care se dezintegrau în întuneric. Mi-am spus că nu are rost și m-am îndreptat către locul în care lăsasem mașina. Eram cu gândurile în altă parte și aproape m-am împiedicat de un individ care stătea întins pe caldarâm, murmurând o melodie despre o hârtie, sau așa mi s-a părut.
Cum era noapte, iar el era dus pe alte meleaguri puțin mai fericite decât ăsta, l-am ridicat și l-am dus la un cămin de nefamiliști.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://frostblade.wordpress.com/
Continut sponsorizat




MesajSubiect: Re: Pe strazile din Praga   

Sus In jos
 
Pe strazile din Praga
Sus 
Pagina 1 din 1

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
Book Pub :: Camera de Roleplay :: Casual Roleplay-
Mergi direct la: